Agoston Moldovan e cel mai puternic mureşean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fost multiplu campion naţional de culturism, mureşeanul s-a apucat de antrenorat şi vrea să scoată campioni de fitness pe bandă rulantă.

Într-o lume în care oamenii nu mai au timp să aibă grijă de propriul lor aspect şi de sănătatea corpului lor, fitness-ul este cea mai la îndemână soluţie. Nu mulţi sunt, însă, cei care au ambiţia de a depune efort pentru a-şi sculpta propriul corp. Agoston Moldovan, pe scurt, Gusti, este mureşeanul care impresionează nu doar prin fizicul impozant, dar şi prin povestea lui. Şi totul a început datorită insistenţelor tatălui său, care l-a împins, efectiv, către sala de forţă. „Tata a fost motorul meu dintotdeauna. El m-a trimis la sala de forţă la 14 ani. Nu mi-a plăcut deloc, dar la 17 ani am revenit. Tot pentru că el m-a împins către gantere şi greutăţi. Şi rezultatele erau evidente după fiecare antrenament, aşa că, în timp, a început să-mi placă ceea ce făceam. Mă simţeam bine în corpul meu”, mărturiseşte Gusti. La 20 de ani, pe atunci adolescentul mureşean participa la primul său concurs de culturism, unde obţinuse prima poziţie. Era vorba de faza pe judeţ a campionatului naţional, iar după ce a depăşit cu brio şi faza zonală, acesta s-a clasat pe poziţia secundă a campionatului naţional. A început la categoria 70 de kilograme şi a trecut la un nivel superior pe măsură ce şi muşchii îi creşteau.

„Vorbim despre începutul anilor ’90, erau alte vremuri. sălile de forţă erau amenajate în pivniţe, nu aveam aparatură profesionistă şi nu existau proteinele şi suplimentele nutritive care se găsesc acum pe piaţă. Toate performanţele erau obţinute prin ambiţie şi forţă. În fiecare dimineaţă aveam antrenament, după-masa din nou, iar seara urma o sesiune de alergări la stadion. Şi era o mândrie să participi la concursuri, ştiind că fără vreun ajutor artificial tu ai ajuns să concurezi cu cei mai puternici oameni din ţară. În 1993 am fost primit în lotul naţional şi am câştigat multiple titluri naţionale la diverse categorii”, spune mureşeanul.

Familia primează, sportul e pe locul doi

Are cinci copii, pe care îi iubeşte mai mult decât orice pe lume. Practic, tot ce contează pentru Gusti e familia sa. „Soţia mea, Helen, mi-a fost alături mereu. Înainte de concursuri, când trebuia să ţin diete drastice pentru a atinge categoria dorită, ea mă suporta deşi eram foarte dificil. În momentele acelea arzi foarte mulţi carbohidraţi, iar acest lucru îţi afectează starea de spirit, iar ea a înţeles acest lucru şi m-a ajutat întotdeauna să trec mai uşor peste acele greutăţi”. Şi cum aşchia nu sare departe de trunchi, unul dintre băieţii lui, Gyury, face judo de la 5 ani şi chiar a cucerit 11 medalii la concursurile la care a participat până acum.

El m-a provocat să concurez la concursul naţional de culturism de anul trecut. Pentru că el obţinea medalii pe bandă rulantă la judo, am vrut să îi demonstrez că şi eu pot să fac ceva asemănător. Aşadar am concurat la campionatul naţional, la categoria 90 de kilograme şi am obţinut titlul de campion. E foarte important pentru mine să fiu un model pentru copiii mei. Nicu, băiatul meu cel mare, s-a apucat de sala de forţă şi sper că îmi va călca pe urme”, afirmă Gusti.

Antrenează viitorii campioni ai ţării

De curând, Gusti şi-a inaugurat propria sală de forţă, care speră să devină o pepinieră a campionilor mureşeni de fitness şi bodybuilding. „Am ales ca locaţie zona din apropierea Pieţei Armatei, pentru că ştiu că aici locuiesc foarte mulţi tineri care vor cu adevărat să obţină performanţe în acest sport. Mă deranjează când aud tineri care-mi spun că preferă să mănânce mici şi cartofi prăjiţi în loc să aibă grijă de propriul fizic. În schimb, atunci când văd persoane mai în vârstă, care după fiecare antrenament îmi spun că se simt mai bine, că au energie şi că au slăbit vizibil sau au depus masă musculară, am impresia că sunt un om cu adevărat realizat pe plan profesional”, mărturiseşte Gusti, care a devenit antrenor cu acte odată cu întoarcerea în ţară. Aurora Stanciu, vicecampioana naţională la bodyfitness, este cel mai elocvent exemplu al succesului pe care îl are Gusti ca antrenor de fitness. În doar patru luni, aceasta a devenit una dintre cele mai bune sportive din ţară, iar acum aşteaptă cu nerăbdare următoarele concursuri, unde să cucerească medalia de aur.

Din prima  mi-am dat seama că Aurora poate deveni campioană la fitness. I-am şi zis, încă de la primul antrenament: vrei să faci performanţă sau să vii la sală ca oricare altă fată de vârsta ta? Ea mi-a spus că vrea să obţină rezultate, aşa că ne-am pus pe treabă. Rar mi-a fost dat să văd o asemenea dorinţă de reuşită şi o ambiţie atât de mare şi pe măsură ce trecea timpul, devenisem tot mai sigur că voi scoate o campioană din ea”, îşi aminteşte antrenorul. Cu siguranţă vor urma noi şi noi performanţe clădite cu voinţa sportivilor, dar şi cu inspiraţia şi dăruirea antrenorului, pentru că Gusti ştie ce îşi doreşte să realizeze în noua sa carieră.

Vreau să devin cel mai bun antrenor din ţară, să obţin cele mai bune rezultate cu sportivii mei şi să aduc faimă oraşului nostru nu doar pe plan naţional, ci şi internaţional”, declară Agoston Moldovan.

Mai multe pentru tine:
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort