VIDEO/Update Protest al salariaţilor de la Complexul Energetic Oltenia: au mers pe jos pe o distanţă de 40 de kilometri pentru a-şi manifesta nemulţumirile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de mineri din cadrul Complexului Energetic Oltenia protestează faţă de modul în care sunt trataţi de conducerea CEO şi liderii de sindicat. Oamenii mai sunt nemulţumiţi că cei care lucrează la birouri vor primi majorări mult mai mari decât ale alor.

UPDATE, ora 2,00:

Protestul minerilor a încetat în jurul orei 1,30, după ce conducerea CEO a purtat o serie de discuţii cu protestatarii. Managerul companiei le-a promis că se va analiza mai bine modul în care se va face armonizarea salariilor. 

Minerii au ajuns în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia în jurul ore 23,00. Aceştia au parcurs pe jos distanţa dintre cariera Jilţ Nord şi Târgu Jiu, adică aproximativ 40 de kilometri. Minerii nu au mai vrut să intre în schimbul II, iar unii dintre protestatari au ieşit din schimbul I şi au decis să se alăture acţiunii de protest. „Este foarte greu să mergi pe jos 40 de kilometri. Este ca la maraton, mai ales că mulţi dintre noi am lucrat“, 

a spus unul dintre participanţii la protest. 

Un alt miner spune că managerul CEO, Sorinel Boza, a venit la protestatari în timp ce se îndreptu către Târgu Jiu, pentru a-i cnvinge să renunţe la protest. 

Nemulţumirile protestatarilor

Angajaţii CEO sunt revoltaţi după ce au aflat că sindicatele şi administraţia urmează să încheie noul Contract Colectiv de Muncă, care prevede creşteri salariale nesemnificative pentru personalul productiv şi majorări semnificative pebtru personalul TESA. Lucrătorii au scandat împotriva conducerii CEO şi cer ca ministrul Energiei, Anton Anton, să vină la Târgu Jiu şi să efectueze o verificare la CEO. Protestatarii reclamă lipsa de personal din carierele miniere, dar, în schimb, se fac angajaări pe criterii clientelare pentru posturi „călduţe“ la birouri. Minerii sunt supăraţi şi pe liderii de sindicat, care au acceptat posturile de inspectori sociali, pe salarii care ajung şi la 10.000 de lei. 

   „Ne-au tratat ca pe nişte legume la piaţă. Salariaţilor TESA li se oferă sporurui şi majorări de sute de lei. Nu mai avem încredere nici în liderii de sindicat. Au tratat pe ascuns şi au negociat pentru ei. Au salarii foarte mari. Au fost cumpăraţi“, 

a spus CăTălin Berca, un tăr care a participa la protest.

Zeci de mineri au venit pe jos de la Mătăsari la Târgu Jiu, pe o distanţă de aproximativ 40 de kilometri
Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul