Va fi înfiinţat un minister al energiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta a anunţat înfiinţarea unui minister al energiei

Primul ministru Victor Ponta a anunţat că, în cadrul viitorului Guvern, va funcţiona un nou minister, care se va ocupa de problemele sistemului energetic.

Este vorba de Ministerul Energie, care se va ocupa de toate problemele acestui sector economic. „În viitorul guvern va exista un minister al energiei care se va ocupa doar de energie. Opţiunea mea pe care am discutat-o cu domnul Antonescu este de a avea un minister care să se ocupe de acest domeniu. Chiar în cadrul Comisiei Europene este un comisar care se ocupă de acest domeniu al energiei. Astfel, ministru va avea şi un raport direct cu comisarul pe energie. Nu vorbesc de persoane care să ocupe această funcţie până când nu am în mână mandatul de a forma guvernul“, a declarat Victor Ponta.

Sistemul energetic ar putea fi restructurat

Victor Ponta susţine că sistemul energetic are nevoie de o nouă organizare, astfel încât termocentralele să nu fie solicitate doar în perioadele de secetă: „S-a dovedit şi în acest an că, deşi costisitoare, producţia de energie pe cărbune, care înseamnă Oltenia în primul rând şi Gorjul, este cea mai sigură şi stabilă, motiv pentru care voi susţine pe plan legislativ şi în discuţiile cu Ministerul Energiei şi cu reprezentanţii din comisiile de specialitate din Parlament ca producţie pe energie termo să nu fie folosită doar la nevoie. Există o strategie de integrare a producţiei şi compania energetică rămâne în viitorii 25-30 de ani un pilon fundamental pentru asta“.
 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa