Trei cluburi din Târgu Jiu au fost amendate de pompieri. Ce nereguli crase au descoperit reprezentanţii ISU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controalele vor continua în perioada următoare

O firmă din Târgu Jiu a fost amendat cu 50.000 de lei pentru că a schimbat destinaţia unui spaţiu care a fost transformat în club.

Trei cluburi din municipiul Târgu Jiu au fost amendate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, Valoarea sancţiunilor aplicate se ridică la 60.500 de lei. Cea mai mare amendă a fost aplicată unui club pentru schimbarea destinaţiei spaţiului.

Nereguli crase

Viorel Gâlmă, reprezentantul ISU Gorj, a precizat că, în urma controlelor efectuate, au fost descoperite numeroase nereguli, cum ar fi: nedotarea unităţii cu stingătoare, nesigurarea identificării şi evaluărea riscurilor de incendiu, utilizarea instalaţiilor electrice cu improvizaţii sau defecţiuni, locurile pentru fumat nu sunt amenajate corespunzător şi nu au stingător sau scrumieră metalică şi neverificarea stingătoarelor. Viorel Gâlmă a precizat că deficienţâele nu au fost foarte grave, pentru că , altfel, cluburile ar fi fost închise. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani