Târgu-Jiu: Primăria nu alocă niciun ban de Ziua Copilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile vor organiza anul acesta activităţi care nu presupun costuri şi vor apela la sponsori pentru celelalte.

Criza financiară se resimte puternic chiar şi de Ziua Internaţioanlă a Copilului, pentru care Primăria Târgu-Jiu nu alocă niciun ban. Reprezentanţii Direcţiei Publice de Protecţie Socială au întocmit un program pentru această zi, încercând să organizeze cât mai multe activităţi care să îi scutească de plată. Astfel, va fi organizată Ziua Porţilor Deschise la mai multe instituţii,olimpicii vor primi diplome în loc de bani, iar în zona centrală va avea loc un Bal mascat. Pentru ca micuţii să nu aibă de suferit din cauza lipsei banilor, autorităţile locale au discutat cu reprezentanţii Poliţiei Comunitare, Jandameriei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care vor oferi o demonstraţie copiilor. De asemenea, un autobuz al societăţii de transport în comun din Târgu-Jiu îi va plimba pe copii pe un traseu cu obiective de interes.

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie