Puterea navală a lui Ştefan cel Mare. Flota impresionantă construită de marele domnitor moldovean
0Domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare, deţinea o flotă importantă alcătuită din corăbii cu pânze, denumite pânzare.
Există o serie de dovezi istorice cu privire la flota pe care o avea la dispoziţie Ştefan cel Mare, navele fiind de construcţie proprie. „În secolul XV, moldovenii făceau transporturi din Marea Neagră în Mediterana, prezenţa lor fiind semnalatăşi în insula Creta. În firmanul din 9 iunie 1456, Mohamed al II–lea autoriza „comerţul moldovenilor cu corăbiile lor chiar la Istanbul”. Avem de–a face deci cu o adevărată flotă, deloc neglijabilă, alcătuită din nave de construcţie proprie“, menţionează istoricul Eugen Şendrea, în studiul „Pe urmele lui Ştefan cel Mare“.
Flota domnitorului moldoveana a fost implicată şi în lupta de la portul Caffa. În primăvara anului 1475, turcii doreau să aibă controlul total în Marea Neagră. Astfel, o flotă puternică sub comanda marelui vizir Ahmed–Paşa, zis Kedik (Ştirbul), a părăsit Constantinopolul pentru a cuceri posesiunile genoveze din Crimeea. La începutul verii, cetatea portului Caffa este luată cu asalt de armata marină. În luptă au căzut şi moldovenii care au fost trimişi în ajutor de Ştefan cel Mare. Avuţiile şi cei care au scăpat cu viaţă sunt îmbarcaţi către Constantinopol, dar o corabie cu tineri caffezi este capturată de pânzarele moldoveneşti, şi se refugiază într–un port moldovenesc. Turcii cer extrădarea lor, dar Ştefan le răspunde: „Porturile sunt slobode şi oricine poate să coboare şi să poposească sau să pornească unde-i place”. Tot în această perioadă, pânzarele moldoveneşti pornite din Chilia şi Cetatea Albă au capturat câteva nave turceşti şi s-au întors victorioase din aceste porturi.
Cum arăta însă vestitul pânzar moldovenesc?
Gheorghe Asachi realizează un desen al vasului. Detalii cu privire la forma corabiei le oferă comandorul C. Ciuchi, care în 1904, dă publicităţii cercetările efectuate: „Vasele moldoveneşti pe la anul 1500 aveau aproape forma corăbiilor de Dunăre ce se văd şi azi: prova înaltă şi întoarsă ca la gondole, pupa tăiată drept şi terminată cu două coarne, care serveau probabil pentru legarea bastimentului. Cârma e o ramă solidă, câte una în fiecare babord, întărită cu fier la pană, care se lăţeşte în extremitatea inferioară. Vasul are punte. Capostia e închisă numai în parte, probabil pentru a se putea servi de rame. Pe punte se văd două bastoane susţinute de două straiuri. Un catarg simplu şi–o vergă ţin o velă înfăşurată”.
Echipajul pânzarului
Echipajul era format din cinci-şase marinari. „Echipajul era compus probabil din 5–6 marinari necesari manevrării velelor şi un cârmaci. Velatura era compusă dintr–o velă pătrată pentru navigaţie cu vânt de pupa şi o velăpe spetează pentru vânt travers”, mai arăta comandorul C. Ciuchi.
Marinarii era îmbrăcaţi în costumul naţional: căciulă, cămaşă cu mâneci largi.
„La Mănăstirea–Suceviţa, pictată în 1595–1596, se păstrează o frescă şi o icoană cu două nave cu pavilion moldovenesc, dacă nu identice, cel puţin ciudat de asemănătoare cu pânzarul nostru. Prova este înaltă şi uşor curbată înapoi, asemeni navelor de comerţ romane din sec. II d. H. în reprezentări de pe pietre funerare sau mozaicuri bizantine târzii destul de des întâlnite. Iată deci un element de continuitate romană în construcţiile navale, preluat mai apoi de navele otomane. Un astfel de tip de provă îl întâlnim în Marea Neagră, mult mai agitată decât Marea Marmara, Egee sau chiar Mediterana, şi îl putem întâlni şi astăzi la navele costiere turceşti de tipul „cechirne” sau lalotcile pescăreşti mari“, arată istoricul Eugen Şendrea.