Primul proiect de construire a canalului Dunăre-Marea Neagră, conceput de un capitalist englez în anul 1855

Primul proiect de construire a canalului Dunăre – Marea Neagră a fost conceput la jumătatea secolului al XIX-lea, la iniţiativa ambasadorului Prusiei la Constantinopol, pentru a a se favoriza circulaţia fluvială, în condiţiile în care Rusia deţinea controlul auspra gurilor Dunării.

Capitalistul englez Thomas Wilson a întocmit, în anul 1855, un plan de construire a canalului Dunăre - Marea Neagră. Proiectul era privit ca un mod de a pune presiune de către Cabinetul de la Viena asupra guvernului ţarist, în încercarea de a-l convinge să liberalizeze navigaţia internaţională pe apele fluviului şi să renunţe la posesia asupra gurilor Dunării. 

Steluţa Mărieş prezintă în lucrarea „Documente inedite din arhivele germane privind proiectul de construire a canalului Dunăre-Marea Neagră“ harta proiectului canalului, care a fost găsită în dosarul corespondenţei lui L. von Wildenbruch, ministrul Prusiei la Constantinopol, cu regele Prusiei.

„Contele L. von Wildenbruch, conştient de interesele comerciale germane în zonă, îi acordă o deosebită atenţie. El considera, pe bună dreptate, că planul «afectează în cel mai înalt grad intersele comerciale ale Europei şi mai ale ales ale Germaniei». Cu acest prilej, el punea în evidenţă folosele sale indiscutabile: scurtarea navigaţiei pe Dunăre, evitarea încetinelilor, a pierderilor şi a pericolelor existente la acea epocă pe braţul navigabil“, arată Steluţa Mărieş în lucrarea „Documente inedite din arhivele germane privind proiectul de construire a canalului Dunăre-Marea Neagră“, publicată în volumul „Arhivele Olteniei“.

Proiectul a fost aprobat de guvernul otoman 

„La data septembrie 1855, la Constantinopol, delegatul casei comerciale Thomas Wilson din Londra, Forbes Campbell, a prezentat Porţii, în numele unui consorţiu anglo-franco-austriac, un memoriu pentru acordarea concesiunii construirii unui canal Dunăre – Marea Neagră. Din consorţiu făceau parte capitalişti englezi, francezi şi austrieci, şi anume: ducele Charles de Morny, preşedintele corpurilor legiuitoare şi fratele vitreg al împăratului Napoleon al III-lea, Thomas Wilson, autorul proiectului tehnic al canalului şi contele austriac Ludwig von Breda“,

precizează Steluţa Mărieş.

Memoriul avea anexat un contract prin care guvernul otoman îşi lua anumite angajamente faţă de compania căreia îi acorda concesiunea. Compania cerea cocesiunea viitorului canal pe o perioadă de 99 de ani şi unei suprafeţe de teren pe fiecare mal, pentru construirea de magazine ateliere, hambare etc. Reprezentanţii puterilor interesate s-au întâlnit şi au analizat contractul şi au decis modificarea lui pentru a fi prezentat guvernului otoman, care dorea ca toate vasele naţiunilor ar fi avut dreptul să circule pe canalul Dunăre-Marea Neagră. Au mai existat discuţii şi cu privire la terenul de pe cele două maluri ale canalului. Însă, au apărut neînţelegeri între puterile interesate în realizarea canalului, în special din partea Angliei care nu dorea să aibă drepturi egale.

„Poarta a acceptat până la urmă proiectul elaborat de cei trei reprezentanţi ai marilor puteri acreditaţi la Constantinopol. (...) Sultanul a dat la 4 ianuarie 1856 un firman autorizând Compania Wilson – Morny – Breda să realizeze canalul ce va purta numele Abdul Medjid“, se mai arată în lucrarea „Documente inedite din arhivele germane privind proiectul de construire a canalului Dunăre-Marea Neagră“. 

Proiectul a fost abandonat în urma evenimentelor istorice 

Evenimentele politice ulterioare au schimbat planurile stabilite. Astfel, în urma semnării tratatului de la Paris, din 30 martie 1856, care punea capăt războiului Crimeii, Rusia ţaristă a fost îndepărtată de la gurile Dunării, a fost restabilită libertatea de navigaţie internaţională pe fluviu şi s-a înfiinţat comisia europeană a Dunării. În aceste condiţii, proiectul construirii canalului nu mai era de actualitate, astfel că a fost abandonat şi a fost înlocuit cu cu planul construii unei căi ferate Cernavodă-Constanţa, care a fost inaugurată la 4 octombrie 1860.