Primăria, prea săracă să someze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Publică de Venituri din cadrul Primăriei Târgu-Jiu nu mai are bani pentru a trimite corespondenţă prin poştă. Instituţia nu îi poate pedepsi pe cei 38.590 de cetăţeni care nu au reuşit până la 15 iulie să îşi asigure locuinţele.

Numărul persoanelor care nu au încheiat poliţe este foarte mare, iar banii cheltuiţi pentru emiterea somaţiilor ar fi pe măsură, spune reprezentanţii instituţiei. Conform legii, data limită de asigurare a imobilelor a fost 15 iulie, iar începând cu 6 august angajaţii Direcţiei Publice de Venituri ar fi trebuit să trimită somaţii prin poştă tuturor proprietarilor de imobile care nu au încheiat poliţe de asigurare. Deşi procedura a fost respectată de majoritatea primăriilor din ţară, la Târgu-Jiu acest lucru nu va fi posibil, din lipsă de bani. Până în prezent, din cei 40.000 de contribuabili, doar 1.410 au încheiat poliţe de asigurare. Astfel, că pentru cele 38.590 de persoane care nu şi-au plătit asigurarea, instituţia ar fi trebuit să trimită somaţii.

DOAR 27.000 DE LEI PENTRU COMUNICARE


La capitolul comunicare, anul acesta a fost prevăzută în buget suma de 27.000 de lei, care între timp s-a şi epuizat. Fiecare plic trimis prin poştă ne costă 5 lei. În total ar veni 200.000 de lei, bani de care nu dispunem în acest moment. Am consuma hârtie, tuş, riboane şi multe altele. Anunţurile la ziar ar fi şi ele prea scumpe. M-am gândit să iau legătura cu asociaţiile de proprietari sau să aducem la cunoştinţa opiniei publice necesitatea încheierii asigurării prin revista «Curierul Primăriei», însă legea spune clar că somaţiile trebuie trimise prin poştă. O să discut cu primarul şi vom găsi o soluţie“, a declarat Mariana Budulan, şefa Direcţiei de Venituri Publice Târgu-Jiu. Patronii firmelor de asigurări din Târgu-Jiu se uită lung după clienţi. „E foarte slab în această perioadă. Mai mult ca sigur motivul îl reprezintă lipsa banilor. La noi o poliţă pentru asigurarea obligatorie a unei locuinţe de 20.000 de euro costă 80 de lei. În acest preţ acordăm şi alte riscuri care nu sunt obligatorii, de pildă incendiile, fenomenele atmosferice, apa de conductă“, a spus Cristian Florescu, reprezentantul unei firme de asigurări din Târgu-Jiu. Amenzile pentru neasigurare sunt cuprinse între 100 şi 500 de lei, dar deocamdată municipalitatea nu le va aplica.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare