Povestea învăţătorului numit primar de Armata Germană. Cum a reuşit să oprească defrişarea pădurilor şi să aducă înţelegerea în comunitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Învăţătorul Grigore Popescu a ajuns primar al comunei Albeni, din judeţul Gorj, în perioada ocupaţiei germane din perioada 1916-1918.

Într-un memoriu cu privire la activitatea sa de primar, Grigore Popescu relatează cum a ajuns să fie instalat în această funcţie. Locuitorii aşezării, printre care se număra şi învăţătorul, au primit asigurări de la armata română că-i va respinge pe dulmani. Din acest motiv, spune Grigore Popescu, nu a fugit în altă zonă a ţării. A vrut să fugă, dar era prea târziu şi a fost prins.

A fost eliberat după o noapte de arest. Învăţătorul a găsit, apoi, un soldat român rănit, care se afla într-un pârâu. L-a luat acasă şi l-a îngrijit, dar seara a venit patrula germană în control şi l-a găsit. Învăţătorul povesteşte că a fost lovit cu cu patul puştii în piept, iar fiul său a fost luat prizonier, pentru că avea carnet de cercetaş. 

Comandamentul armatei ocupante a fost stabilit în oraşul Târgu Cărbuneşti, din apropiere. Soldaţii unguri au venit în sat şi au luat vitele, iar localnicii au fost îndrumaţi să vină la comandament pentru a primi bonuri. Aici, sătenii au fost întrebaţi despre primar, dar aceştia au spus că a fugit.

„Întrebaţi locuitori ce om e mai de seamă şi cinstit este între ei, locuitorii m-au arătat pe mine. Atunci am fost chemat şi mi s-a ordonat că sunt însărcinat cu funcţiunea de primar. Am încercat să mă apăr spunând că sunt învăţător, comandantul m'a ameninţat cu amenda de 3.000 de lei sau închisoare în Germania. Am mai spus că fiind funcţionar român nu pot depune jurământul pentru d-lor, la care mi s-a răspuns că nu mă obligă. Mi s-au dat instrucţiuni, care se refereau la întreţinerea căilor de comunicaţie, igiena satului, menţinerea ordinei etc“, relatează învăţătorul în memoriul din anul 1918 prezentat în volumul „Mărturii despre judeţul Gorj în Primul Război Mondial - Documente“ al autorului Gabriel Sarcină.

Cum a reuşit să oprească tăierile defrişarea pădurilor 

Învăţătorul ajuns primar a început prin a-i lua drept ajutoare în fiecare sat pe consilierii comunali, asumându-şi răspunderea pentru acest lucru. 

Prima mare problemă cu care s-a confruntat a fost acţiunea de devastare a pădurilor de către localnicii care nu mai ştiau de teama autorităţilor, deoarece acestea fugiseră. „I-am chemat la şcoală şi primărie pe sate unde le-am recomandat ordine şi linişte, ca şi în timpuri normale, ameninţându-i cu autorităţile ocupante şi astfel am pus capăt răului. Pentru ca însă să nu sufere locuitorii de lipsa lemnului , mai cu samă pentru cei care nu aveau pădure, am intervenit pe lângă oamenii de încredere ai proprietarilor să le dea de bună voie lemne rele, căci le vor plăti ei în urmă; iar multe familii fiind de bătrâni şi femei în neputinţă de a merge la pădure sau fără boi, le-am dat lemne din plantaţia şoselei dărâmând copacii nefructiferi chiar cu riscul să fiu eu condamnat a le plăti, căci nu puteam eu suferi ca oamenii să moară de frig şi pluţ cu 5-6 care de lemne să stea în înaintea curţilor lor“, se arată în memoriul întocmit de primarul primarul Grigore Popescu. 

Cum a reuşit să-i împace pe locuitorii care se certau pe terenuri

Învăţătorul a reuşit să rezolve multe dintre problemele comunităţii, dar şi multe situaţii specifice perioadei de război. Astfel, între mulţi localnici existau neînţelegeri cu privire la terenurile deţinute. Primarul i-a chemat la şcoală unde a judecat fiecare caz şi a reuşit să-i împace pe toţi. 

„Pentru că mulţi locuitori rămăseseră fără vite trăgătoare, spre a nu rămâne arăturile nefăcute, am convocat pentru împlugărie pe sate şi prin sfat i-am împerecheat.

Fiind ceruţi 60 de muncitori la munca câmpului, am procedat cu dreptate luând locuitori din familiile cu mai multe braţe de muncă. 

Fiind cerute vite de rechiziţie cu plată, am rânduit să dau numai pe acelea pe care locuitorii le aveau de vânzare“, se mai prezintă în memoriul primarului.

Cum a reacţionat primarul când i s-a oferit mită

Nu au lipsit momentele neplăcute din activitatea de primar. Grigore Popescu relatează că i s-a oferit mită de către un localnic, din cauza căruia satul a fost la un pas de a fi distrus: „Niţă Stana a încercat să mă mituiască cu 40 de lei ca să-l îngădui a nu preda o vită la comandatură care era de pripas. Nu puteam să permit acest lucru mai cu seamă că locuitorii având deprinderi rele, multe vite fugite de la comandatură le-au tăiat pe furiş (fără ştirea mea) şi apoi unul din ei s-a dus la comandatură pârând şi zicând că în Albeni şi Dumnezeu e hoţ. Cu aceasta mi s-a stricat şi reputaţia mea, poate bănuindu-mă că am cunoştinţă de astfel de lucruri şi a şi răspuns că ne trimite în Albeni două tunuri să distrugă satul.Numai bunul Dumnezeu ştie câtă frică am păţit şi cât am luptat pentru desvinovăţire pe lângă comandant şi am scăpat satul şi chiar de amendă“.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!