Porc cu trichineloză în localitatea Polata. Doi oameni au ajuns la spital după ce au consumat din carnea infestată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane din Polata, localitate componentă a municipiului Târgu Jiu, au ajuns la spital, după ce au consumat din carnea infestată cu Trichinella a unui porc sacrificat în gospodărie.

După ce au sacrificat porcul, două persoane din familie au mâncat carne, în timp ce altcineva a mers cu carnea la analize. Rezultatul a fost pozitiv, porcul fiind infestat cu Trichinella. Familia din Polata a fost nevoită să renunţe la porcul de 200 de kilograme sacrificat în propria gospodărie, iar cele două persoane care nu au mai avut răbdare şi au mâncat carne au fost nevoite să meargă la spital pentru a li administrat un tratament de specialitate. „În urma examenului trichineloscopic executat în cadrul Circumscripţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1 Târgu Jiu a fost depistată infestaţie cu Trichinella spp. la un porc sacrificat într-o gospodărie din cartierul Polata al municipiului Târgu Jiu, diagnosticul fiind ulterior confirmat de către Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj prin metoda digestiei artificiale. Din carnea porcului infestat au consumat două persoane ce au participat la sacrificare, acestea fiind îndrumate la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean în vederea aplicării tratamentului specific. Restul cărnii, cca. 200 kg, a fost pusă sub sechestru imediat după identificarea parazitului prin trichineloscopie, ulterior confirmării diagnosticului prin digestie artificială, fiind distrusă“, a spus Ion Iliuţă, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

10.000 de porci au fost sacrifica'i

Aproximativ 7000 de teste au fost efectuate până acum. „La nivelul judeţului Gorj, până la această dată au fost testate aproximativ 7000 porcine sacrificate, medicii veterinari, atât cei oficiali, cât şi cei de liberă practică având organizat programul de lucru astfel încât să răspundă tuturor solicitărilor de examinare trichineloscopică a cărnii obţinute din sacrificarea tradiţională a porcinelor. De asemenea, este foarte important ca persoanele care achiziţionează porcine în vederea sacrificării, să solicite vânzătorului documentele de mişcare şi certificatul de sănătate, în caz contrar neputând fi despăgubiţi în cazul în care animalul respectiv este infestat şi carnea obţinută va fi denaturată“.  

Conducerea DSVSA Gorj recomandă tuturor cetăţenilor de a supune examenului trichineloscopic toate porcinele sacrificate în gospodării, trichineloza fiind o boală parazitară gravă ce poate duce chiar la decesul celor infestaţi prin consumul de carne neexaminată. Potrivit lui Ion Iliuţă, până acum au fost sacrificaţi în jur de 10.000 de porci, iar până la sfârşitul acestei săptămâni numărul suinelor sacrificate în gospodării va ajunge la 50.000.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi