Managerul privat al Complexului Energetic Oltenia este urmărit penal de DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laurenţiu Ciurel, managerul privat al Complexului Energetic Oltenia (CEO), este urmărit penal de DNA, în dosarul lui Dan Şova, pentru comiterea a trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, din care una în formă continuată.

Laurenţiu Ciurel, actulaul manager privat al CEO, a deţinut, în primăvara anului 2007, în momentul în care s-au semnat contractele şi alte documente cu casa de avocatură condusă de Dan Şova, calitatea de director la Direcţia Investiţii şi ulterior director general şi ordonator de credite al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER). Acesta a încheiat trei acte adiţionale la contractul iniţil, care, în opini procurorilor, sunt ilegale. „În calitate de director la Direcţia Investiţii din cadrul Complexului Energetic Rovinari, la data de 21 martie 2007, suspectul Ciurel Laurenţiu-Dan a întreprins demersuri în vederea încheierii, cu SCA „Şova şi Asociaţii”, a unui contract de asistenţă juridică denumit „Consultanţă juridică pentru încheierea contractelor de finanţare şi execuţie a instalaţiilor de desulfurare aferentă grupurilor energetice 3 şi 6 Rovinari”. Ulterior, în calitate de director general şi ordonator de credite al SC Complexul Energetic Rovinari, respectiv la data de 3 septembrie 2007, a semnat un act adiţional la contractul iniţial prin care s-a suplimentat valoarea acestuia cu suma de 200.000 lei, la data de 19 decembrie 2007 , a semnat un al doilea act adiţional prin care s-a suplimentat valoarea contractului cu suma de 711.240 lei şi la data de 22 decembrie 2008 a semnat un al treilea act adiţional prin care s-a suplimentat valoarea aceluiaşi contract cu suma de 310.000 lei. Actele respective au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor în legătură cu buna gestiune financiară, contracte în urma cărora, SCA „Şova şi Asociaţii” a reprezentat Complexul Rovinari în litigii de drept comun, străine serviciului de asistenţă juridică în cadrul proiectului de desulfurare în virtutea căruia au fost încheiate. Ca urmare a acestor activităţi, Complexul Energetic Rovinari (CER) a fost prejudiciat cu suma de aproximativ un milion lei, prin diminuarea sumelor alocate fondului de investiţii, proporţional cu sumele plătite nelegal şi corelativ obţinerii de foloase necuvenite de către SCA «Şova şi Asociaţii»“, arată procurorii DNA.

Ciurel a încheiat alte două contracte cu casa de avocatură «Şova şi Asociaţii»

Laurenţiu Ciurel este acuzat, de procurorii DNA, că a mai încheiat două contracte ilegale cu casa de avocatură: „În calitate de director general şi ordonator de credite al CER, suspectul Ciurel Laurenţiu-Dan a încheiat la data de 14 februarie 2008, un alt contract de asistenţă, în contextul unui litigiu dintre Complexul Energetic Rovinari (CER) şi ICM - SC pentru Închiderea - Conservarea Minelor SA, cu încălcarea dispoziţiilor privind buna gestiune financiară, cu SCA „Şova şi Asociaţii”. În urma încheierii acestui contract, CER a fost prejudiciat cu suma de 1.071.336,80 lei, (din care 977.463,88 lei comision de succes) corelativ obţinerii unui folos necuvenit în acelaşi cuantum de către SCA „Şova şi Asociaţii”, se precizează într-un comunicat al DNA. 

De asemenea, Laurenţiu Ciurel este acuzat că ar fi aprobat, fără a avea un mandat special, achitarea către ICM a sumei de peste 82 milioane de lei noi într-o perioadă de cinci ani. 

Şova este urmărit penal în acest dosar

Dan Şova este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

Concret, Şova este suspectat că prin firma la care a fost asociat până în 2009, SCA „Şova şi Asociaţii”, ar fi încheiat ilegal mai multe contracte cu complexurile energetice Turceni şi Rovinari în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.

Anchetatorii îl acuză pe purtătorul de cuvânt al PSD că, în perioada ianuarie – 13 februarie 2008, „cu ştiinţă”, în contextul litigiului dintre Complexul Energetic Turceni  (CET) şi Societatea pentru Închiderea - Conservarea Minelor SA (ICM), ar fi insistat pe lângă fostul director general şi ordonator de credite al CET Dumitru Cristea să încheie un contract distinct de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu.

Astfel, Şova ar fi contribuit la decizia acestuia de a încheia ilegal, pe 13 februarie 2008, contractul. De asemenea, termenele şi condiţiile acelui contract ar fi fost concepute de social-democrat, el semnând şi documentul prin care ar fi câştigat aproape 1.3 milioane de lei, inclusiv onorariul de succes. 

Totodată, procurorii susţin că,  în 2007, Şova ar fi insistat pe lângă acelaşi director să încheie un alt contract de asistenţă juridică, de această dată în contextul litigiului dintre CET şi Electrica, contribuind astfel la decizia acestuia de a încheia ilegal un act adiţional la contractul de asistenţă juridică. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima