Localnicii din două sate au rămas fără apă din cauza carierei miniere. Merg zece kilometri pentru a se aproviziona cu apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de localnici din satele gorjene Miculeşti şi Ştiucani, din comuna Slivileşti, pătimesc din cauza lipsei apei. Aceştia învinovăţesc de această situaţie cariera minieră, care s-a apropiat de sat şi a afectat, astfel, pânza freatică.

Oamenii din cele două sate îndură o situaţie greu de imaginat de care spun că se face vinovat Complexul Energetic Oltenia (CEO). Fântânile au rămas fără apă, iar la reţeaua de alimentare cu apă curge un lichid gălbui plin cu impurităţi. 

Localnicii se aprovizionează cu apă de la un izvor din comuna Meriş, care se află în judeţul Mehedinţi, în apropiere de Motru, la o distanţă de zece kilometri. „Este apă industrială. E apă cu mâl, nu de băut. Nu mai avem apă potabilă de mult timp. Când vin copiii acasă, bag în maşină 40 de bidoane şi iau apă de la Meriş. Mai cumpăr apă şi de la magazin. Nu e apă din cauza minei. La mine acasă era apa bună în fântână şi după ce s-a apropiat cariera este mâl şi are o grăsime“, ne-a spus un localnic. 

Merge cu vitele peste doi kilometri ca să le adape

Ion Truşcă, de 74 de ani, se plânge cu ochii în lacrimi că nu mai are apă nici măcar pentru vite: „Nu am apă pentru vite. Merg cu ele doi kilometri şi jumătate. Iau apă de băut de la Meriş sau cumpăr apă minerală. Din cauza excavărilor miniere am rămas fără apă. Au excavat la o adâncime de 100 de metri, faţă de vatra satului şi a fost afectată pânza freatică. La pompă avem apă raţionalizată, două ore pe zi, dar apa nu este bună de băut. Până acum nu am avut probleme cu apa vreodată“. 

Plătesc ca să şi se aducă apă

Localnicii au ajuns să plătească pentru a li se aduce apă.

„Luăm apă de la Motru sau cumpărăm de la magazin. Taxez maşină şi îmi aduce apa. Plătesc 20 de lei şi îmi aduce apă de la Meriş. Am o pensie de 400 de lei. Renunţ la haine sau încălţăminte, ca să am bani de apă. Când vin copiii la noi, ne aduc apă“,

a spus Maria Stăniloiu. 

Soluţia este forarea unui nou puţ

Primarul comnunei Slivileşti, Sorin Bucurescu, spune că singura soluţie este forarea unui puţ de o adâncime mult mai mare, dar a cariera a refuzat acest lucru: „Am discutat cu directorul carierei Jilţ Sud în legătură cu apa potabilă din satele Miculeşti şi Ştiucani. Avem o mare problemă cu staţia de pompare care alimentează cele două sate. Oamenii sunt supăraţi, pentru că nu au apă potabilă, şi nici menajeră. Atunci când cetăţenilor celor două sate li s-au luat terenurile au spus că vor apă permanent. Această problemă s-ar putea rezolva doar dacă se va fora un puţ la o anumită adâncime şi capacitate“. 

Localnicii au refuzat să-ţi mai cedeze terenurile carierei miniere şi din cauza problemei ape, dar şi pentru că sunt supăraţi din cauza că rudele nu le-au fost angajate la CEO, aşa cum li s-a promis. „Cariera Jilţ Sud nu mai are spaţiu de haldare, iar localnicii nu vor să-şi cedeze terenurile pentru că nu le-au fost angajate rudele la Complexul Energetic. S-a ajuns în această siotuaţie din cauza excavările care s-=au făcut în această zonă în uşltimii 20 de ani. Din acest motiv s-a ajuns ca locuitorii din cele două sate să rămână fără apă“, a mai spus primarul comunei Slivileşti.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor