Inelul Doamnei, monument al naturii, vandalizat de un turist. „Ce se întâmplă cu oamenii din ţara asta, Dumnezeule?!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monumentul naturii Inelul Doamnei a fost vandalizat Foto: Claudiu Fiu

Inelul Doamnei, forma carstică deosebit de cunoscută din zona Cheile Sohodolului, monument al naturii din Gorj, a fost vandalizat de un turist, care a scris cu vopsea albastră pe stâncă numele unei localităţi şi data la care a trecut pe acolo.

Inscripţia a fost descoperită de către Claudiu Fiu, vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Gorj, care a făcut o drumeţie, în weekend-ul trecut, la „Inelul Doamnei“. 

„Ai venit, bipedule, tocmai din comuna Palilula (DJ) şi ai vandalizat un monument natural foarte rar. Acum «Inelul Doamnei» din Cheile Sohodolului are urmele neputinţei tale! Ruşine!!! Ce se întâmplă cu oamenii din ţara asta, Dumnezeule?!?!?“, este mesajul transmis de către Claudiu Fiu pe pagina sa de Facebook.  

„Priveliştea de sus este minunată“

Vicepreşedintele AJVPS a fost încântat de peisajele pe care le-a putut admira, dar este revoltat de gestul făcut de turişti, mai ales că au murdărit şi în alte locuri peretele stâncos: „Este un traseu foarte frumos până la «Inelul Doamnei“. Este de nivel mediu. Durează aproximativ o oră - oră şi jumătate. Prima porţiune este mai dificilă. Este semnalizat bine. Este un traseu curat. Cred că trebuie promovat mult mai mult pentru că este foarte rar acest monument. De-a lungul traseului pot fi admirate multe peisaje, iar priveliştea de sus este minunată, dar este întinată de astfel de gesturi. Au scris cu spray-ul în mai multe locuri. Sunt nişte imagini care îţi taie răsuflarea“

Inscripţia va fi ştearsă de salvamontişti

Sabin Cornoiu, preşedintele Salvamont România, a spus că inscripţia va fi ştearsă: „Am făcut multe acţiuni de acest fel şi am remediat, dar presupune multă muncă. Gestul este foarte urât. Vom merge la primăvară şi o să refacem. Se freacă bine locul, după care se aplică o pastă de ciment. Este un traseu accesibil, marcat de noi pentru a creşte potenţialul zonei, dar, din păcate vin şi astfel de indivizi“ 

„Inelul Miresei“ sau „Inelul Dracului“

Monumentul naturii mai este denumit „Inelul de Piatră” sau „Inelul Miresei”. O legendă populară arată că în acest loc se întâlneau tinerii care se iubeau pe ascuns, fără voia părinţilor. 

Potrivit unei alte legende locale, fiorma carstică este denumită „Inelul dracului” şi relatează că cine va vedea unde cade raza de soare ce trece prin inel este cel ales să descopere comoara dacilor. 

Vă recomandăm să mai citiţi

Care lună a anului este considerată cea mai depresivă. „Depresia afectează 25% dintre femei şi 12% dintre bărbaţi“

Primar din Gorj, amendat pentru că şi-a făcut ziua de naştere la restaurant. La petrecere au fost numeroşi politicieni

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie