GALERIE FOTO Lecţia de viaţă a unui student... special

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr din Târgu-Jiu, care a absolvit cursurile şcolii speciale, a fost admis la Facultatea de Matematică şi Informatică Aplicată din cadrul Universităţii de stat Valahia din Târgovişte.

Nicolae Dobrotă, în vârstă de 25 de ani, suferă de „sindrom extrapiramidal sechelar", o boală foarte rară, cu care a fost diagnosticat în urmă cu numai câteva luni, după ce toată viaţa ştia că are Parkinson. Suferinţa se manifestă printr-un tremur al mâinilor şi al capului, astfel încât acesta nu poate să bea apă cu paharul, ci doar cu sticla, să scrie, să mănânce supe cu lingura sau să conducă o maşină.

„Este o afecţiune a cerebelului, unde există o pată, şi se manifestă printr-un tremur al capului şi al mâinilor. Din cauza asta, am fost marginalizat încă de când eram copil. Cei de vârsta mea şi oamenii mai mari mă credeau un ciudat.

M-am obişnuit cu jignirile de toate felurile pe care le consideram ca ceva normal. Am fost de mic prin spitale pentru tratamente de toate felurile.


A trecut de Bacalaureatul groazei

Acum opt luni am fost îndrumat şi ajutat de o prietenă, Nicoleta, căreia îi mulţumesc, să merg la Institutul Naţional de Neurologie din Bucureşti, unde mi s-a pus diagnosticul real, după 25 de ani. Până atunci ştiam că am Parkinson. În judeţul Gorj nu mai este nimeni diagnosticat cu boala de care sufăr eu, iar în ţară am înţeles că mai sunt câteva persoane", a spus tânărul.

Nicu, aşa cum îi spun prietenii, a dat dovadă de o voinţă ieşită din comun şi a trecut peste piedicile de toate felurile, de la cele cauzate de boală, dar şi de mentalităţile celor din jur. Acesta a reuşit să se numere printre cei câţiva elevi ai liceului care au promovat în acest an examenul de Bacalaureat şi a fost admis la Facultatea de Matematică şi Informatică Aplicată din cadrul Universităţii din Târgovişte.

CLICK PE POZE PENTRU FOTOGALERIE



 „În clasele I-VIII a fost foarte greu, pentru că nu puteam să scriu. Trebuia să mă folosesc de ambele mâini ca să pot scrie. În clasa a IX-a, părinţii au făcut un împrumut în bancă şi mi-am cumpărat un laptop, după care am cerut permisiunea conducerii şcolii să pot să-mi iau notiţele pe calculator.

Am absolvit şcoala specială în anul 2008 cu calificarea de bucătar, după care am susţinut mai multe examene de diferenţă şi am intrat la Liceul Auto din Târgu-Jiu, pe care l-am terminat anul trecut. A fost destul de greu, pentru că ceilalţi colegi m-au jignit şi marginalizat din prima zi. În luna iulie a acestui an am susţinut examenul de Bacalaureat. Din cei 290 de absolvenţi ai liceului care au susţinut Bac-ul, au reuşit să-l promoveze doar şapte, iar eu m-am numărat printre ei. Cu diploma în buzunar, m-am înscris la Universitatea Valahia", a mai spus Nicu.

Repară calculatoare

Tânărul reuşeşte să-şi câştige singur existenţa, pentru că a devenit specialist în calculatoare. A urmat trei cursuri de informatică pe care le-a absolvit cu note cuprinse între 9,50 şi 10. „Încă din liceu mă ocup de service-ul calculatoarelor. Am clienţii mei care mă cheamă acasă pentru a le rezolva problemele", a precizat Nicu.

El se ocupă şi acum de întreţinerea calculatoarelor de la Centrul de Educaţie Incluzivă din Târgu-Jiu, şcoala pe care a absolvit-o. Nicolae Baiu, directorul unităţii şcolare, are numai cuvinte de laudă la adresa lui Nicu. „A progresat din toate punctele de vedere, intelectual, dar şi social. Este un informatician foarte bun, care ne-a ajutat atât în timpul în care a fost elevul şcolii noastre, dar şi în prezent în întreţinerea calculatoarelor din laboratoarele unităţii şi cele din cabinetele specializate", a spus Nicolae Baiu.

“Încă din liceu mă ocup de service-ul calculatoarelor. Am clienţii mei cărora le rezolv problemele."
Nicolae Dobrotă student

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile