Fotografii necunoscute deţinute de fostul ucenic al lui Constantin Brâncuşi: lucrările realizate la Târgu Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anul 2016, Stephan Benedict, deţinător al multor documente legate de Constantin Antonovici, un cunoscut ucenic al lui Constantin Brâncuşi, a donat municipiului Târgu Jiu opt fotografii mai puţin cunoscute, care au legătură cu marele sculptor.

Unele fotografii au pe verso diverse observaţii scrise în creion şi pix. Una dintre fotografii prezintă piciorul nordic al Porţii Sărutului, dar şi banca de piatră aflată la nord de Poarta Sărutului, flancată de două scaune (foto sus).

„Se poate observa că, pe alocuri, postamentul Porţii este la nivelul pavimentului aleii, iar banca pare uşor înclinată. Toate cele trei elemente par să fie amplasate într-o nişă. Se mai constată că pe suprafaţa pavimentului era pietriş mărunt“, se arată în lucrarea „Fotografii din donaţia Stephan Benedict legate de activitatea lui Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu, în perioada 1937-1938“, autori Sorin Lory Buliga şi Adina Andriţoiu, de la Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi“.

Banca şi „bolta cerească “

O altă fotografie are pe verso următoarea adnotare:

„C. Brâncuşi / - BANCA - /descoperită în 1958 - Tg. Jiu - predat cf. proces verbal primăriei oraşului Tg. Jiu - / S-au găsit 11 bănci-“.

„În fotografie apar două obiecte, care acum se află în custodia Muzeului Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu“: în plan apropiat o bancă monoxilă şi în plan îndepărtat un fragment dintr-o boltă de piatră inscripţionat cu litere chirilice. Ambele sunt poziţionate lângă temelia de pietre de râu a unei case. Banca de lemn se află într-o stare de conservare relativ bună şi prezenţa ei este legată de activitatea lui Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu“, prezintă Sorin Lory Buliga şi Adina Andriţoiu.

„Masa rebut“


De asemenea, o nouă fotografie înfăţişează masa - rebut, rezultată prin suprapunerea celor două „picioare“ ale variantelor Mesei Tăcerii, din anii 1937 şi 1938.

„În fotografie se văd cele două piese în formă de tambur suprapuse neglijent, pe locul unde se află astăzi Secţia de artă a Muzeului Judeţean Gorj. Instituţia respectivă a fost amenajată în fosta casă de oaspeţi a preşedintelui Nicolae Ceauşescu, care, după cum se poate observa, la data executării fotografiei, încă nu fusese construită“, se mai arată în lucrare. 

Mai multe pentru tine:
Un medic, triatlonist la 83 de ani, împărtășește reţeta sănătăţii sale: patru principii-cheie ale dietei
Marcel Ciolacu îl susţine pe Klaus Iohannis pentru funcţia de secretar general NATO ca cetăţean. Nu ca premier, nici ca preşedinte PSD
Putin, probabil, nu a ordonat uciderea lui Navalnîi, au estimat serviciile secrete americane
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Jobul plătit cu peste 2.000 de euro în România, dar nepopular printre tineri. „Ai și pauze de țigară și cafea, dar nu abuza”
Povestea Kibuțului, hub-ul gastronomic și cultural de la Gărâna. Un mic restaurant, în finala Destinației Anului 2024 FOTO
Actorul român care a iubit o singură femeie timp de 50 de ani. A cerut-o de soție când încă era elevă
Dieta celei mai în vârstă câștigătoare a unui concurs de Miss. Cum de arată atât de bine la 60 de ani | VIDEO
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu niște semințe. De bostan, cu sare”
Apropiat al lui Geoană, despre declarațiile lui Ciolacu la adresa adjunctului NATO: „De ce să nu moară și capra vecinului”