FOTO Loc de joacă amenajat în numai două săptămâni de voluntari străini şi români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locul de joacă pentru copiii cu dizabilităţi aflaţi în Complexul de Servicii Comunitare a fost amenajat într-un timp record, de nici două săptămâni. Lucrările au început pe 21 iulie şi au fost terminate sâmbătă, atunci când s-a inaugurat şi părculeţul.

La amenajarea locului de joacă au muncit voluntari străini şi români.  Proiectul a fost derulat de Asociaţia ”Ateliere Fără Frontiere”, iar beneficiari sunt cei aproximativ 100 de copii din cadrul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Nevoi Speciale, centru destinat copiilor cu dizabilităţi din comunitate şi totodată adăpost permanent pentru copiii aflaţi în situaţii dificile din judeţ. 

20 de voluntari din Franţa, Portugalia, Italia, Armenia, Bucureşti, Târgu Jiu şi şapte tineri din cadrul programelor Complexului de Servicii Comunitare au lucrat la amenajarea locului de joacă.  „Am plecat motivaţi de la bun început. Motivaşia noastră a fost atingerea obiectivelor propuse şi în două săptămâni am reuşit să creăm spaţiul de joacă, să asfaltăm curtea şi să facem alte activităţi conexe. Ne-am apucat de treabă în cea mai serioadă manieră şi am mobilizat tot ce se poate mobiliza: voluntari, persoane de la nivel local, autorităţi şi parteneri. În principiu, voluntarii au muncitb opt ore pe zi, dar de multe ori s-a depăşit această perioadă. Valoarea estimativă a lucrărilor se ridică la aproximativ 40.000 de euro“, a spus Lucica Ruşescu.

100 de copii cu probleme de sănătate vor beneficia de locul de joacă

Copiii cu probleme de sănătate internaţi în cadrul Complexului vor beneficia de locul de joacă. „Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilului cu Nevoi Speciale oferă servicii pentru aproximativ 100 de beneficiari. De asemenea, mai sunt copii la casele de tip familial la casele de la Răchiţi şi Scoarţa, care frecventează Şcoala Specială şi vor putea beneficia de aceste parc de joacă. Amenajarea acestui parc este un obiectiv important deoarece resursele noastre sunt limitate. Înainte, cei 100 de copii erau nevoiţi să meargă la locul de joacă din Parcul Central care se află la mai mulţi kilometri şi această acţiune era foarte dificlă. Acest proiect ne ajută să atingem standardele minime obligatorii în ceea ce priveşte condiţiile de socializare“, a spus Sorin Torop, reprezentant al Direcţiei Generale de Asistenţă Socioală şi Protecţia Copilului Gorj. 

Printre cei care au lucrat la amenajarea părculeţului se numără şi Alex, un tânăr din Bucureşti, care este angajat al Asociaţiei ”Ateliere Fără Frontiere”. Acesta spune că a lucrat cu sufletul pentru a le face o bucurie copiilor: „Am muncit cu inima. Nu contează cât de greu a fost şi sper ca cei mici să se bucure de acest loc de joacă. La început nu credeam că vom termina la timp, mai ales că vremea nu prea ne-a ajutat, dar totul s-a terminat cu bine“. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete