Festival de film organizat de actorul Toma Cuzin, „Firicel”, în comuna copilăriei sale şi a lui Brâncuşi. „Nu vreau să se golească satul acesta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorul Cuzin Toma îşi doreşte ca festivalul „Film în sat“ să ajungă de nivel internaţional    Foto: Alin Ion

Actorul Toma Cuzin, care s-a făcut remarcat în special prin personajul Firicel din serialul de mare succes „Las Fierbinţi“, aduce în comuna copilăriei sale din judeţul Gorj, un festival de film.

„Film în sat” are loc în perioada 3-5 iunie în comuna Peştişani, care este cunoscută ca locul în care s-a născut şi a copilărit marele sculptor Constantin Brâncuşi. 

Festivalul se va desfăşura în aer liber în zona Nucet. 

„Este un loc deosebit de frumos, cu copaci, astfel încât cei care doresc se vor adăposti la umbra unui arbore. Se află la câteva sute de metri de Drumul Naţional 67 D Târgu Jiu - Tismana, imediat după podul peste râul Bistriţa. Vor exista indicatoare în acest sens şi poliţişti care vor ajuta la fluidizarea traficului şi la oferirea de informaţii“, a precizat Isabela Coară, coordonatorul programului „Discover Peştişani“ al Primăriei din localitate. 

Actori şi regizori de calibru, invitaţi la „Film în sat“

Curatorul festivalului va fi criticul de film Irina Margareta Nistor, care va modera toate discuţii. Criticul de film a pregătit şi câteva surprize pentru oaspeţi: retrospective ale filmului românesc de scurtmetraj, dar şi o selecţie a filmelor de animaţie realizate de Ion Popescu Gopo. 

Pe, lângă Cuzin Toma, la festivalul de film de la Peştişani vor fi prezenţi o serie de actori importanţi: Ioana Flora, Marius Chivu (taximetristul Raţă din serialul „Las Fierbinţi“), Ionuţ Ciocia ( „Brânzoi“ din „Las Fierbinţi“), actorul şi regizorul Octavian Strunilă, Andreea Gramoşteanu şi Tudor Istodor, precum şi regizorii Daniel Sandu şi Claudiu Istodor. 

De asemenea, printre invitaţi se numără Anca Moscu, nepoata lui Ion Popescu Gopo, şi muzicianul DJ Vasile. 

Festivalul este organizat Asociaţia „CUZIN TOMA – Dacă eu pot, poţi şi tu”

Participanţii vor asista la proiecţii de filme româneşti – lungmetraje, scurtmetraje, dar şi filme de animaţie apreciate la festivalurile internaţionale. Pe lângă proiecţii, festivalul include concerte de muzică, ateliere de dans, dar şi un spectacol de teatru.

Actorul Cuzin Toma este puternic legat de comuna copilăriei sale. El urmat şcoala în localitate şi chiar a profesat ca miner într-o carieră de cărbune din judeţul Gorj şi dansator la Ansamblul „Doina Gorjului“.

Apreciatul actor a explicat de cea a dorit să organizeze acest festival în comunitatea în care a copilărit: „Nu vreau ca festivalul să se desfăşoare în oraş, deoarece este sătul de cultură de toate felurile, ba chiar nu mai ştim de unde să o alegem şi ne-am zăpăcit de cap de atâta cultură. Îmi doresc să o aduc aici, iar eu nu pot să aduc decât cultură de calitate, adică produs de clasa I“, a spus Cuzin Toma în cadrul unei conferinţe de presă, care a avut loc joi, 2 iunie. 

„M-am văzut luat pe sus de aproximativ 2.500 de oameni“

Cuzin susţine că din copilărie se gândea să organizeze un astfel de eveniment, iar un film pe care l-a adus în comuna sa i-a confirmat că este nevoie de un eveniment cultural de acest fel: 

„Am emoţii cu tot ce înseamnă festivalul. Vremea va fi cel mai mic impediment. Când cerul plânge, pământul se bucură. Ploaia nu ne omoară, doar ne amână puţin.  Emoţiile pe care le am sunt de o natură pe care nu le pot explica şi pe care nici eu nu le pot explica şi pe care nici eu nu le pot explica. Festivalul s-a născut acum patru ani, când mi-a venit această idee. De fapt, am din copilărie această idee, dar practic a început să se nască acum patru ani. Acum trei ani de zile s-a materializat printr-o proiecţie de film, după Paşti. Am închiriat echipamentul şi am pus un film. M-am văzut luat pe sus de aproximativ 2.500 de oameni. Nu a fost decât o confirmare a faptului că este nevoie de mai mult. Şi aşa s-a născut acest festival. 

La acest prioiect lucrăm cam de trei luni de zile, cu o echipă restrânsă, dar foarte profesionistă“. 

„Îmi doresc să-l fac peste trei ani de zile de nivel internaţional“

Apreciatul actor a recunoscut că a fost invitat de multe primării din ţară să organizeze festivalul de film, dar el doreşte în primul rând să-l dezvolte cât mai mult la el acasă, în Peştişani, unde are şi domiciliul.

„Au fost primării şi consilii judeţene care m-au invitat să duc festivalul în acele localităţi, dar consider că aici este mai mare nevoie de proiecte culturale şi de cultură, aici, de unde am plecat. Dacă luăm în permanenţă din satul acesta şi nu mai pune nimeni înapoi, se goleşte satul. De aici cred că mă şi hrănesc cu forţa aceasta, deoarece nu vreau să se golească satul acesta. Planul este să-l duc la nivel de ţară în cât mai multe sate, dar vreau să-l creez aici, să-i dau forma, culoarea şi toată încărcătura emoţională. Dacă reuşesc să plantez în pământul ăsta bun o sămânţă foarte bună şi am aceşti oameni care au grijă de această sămână şi plantă, atunci va fi un exemplu. Bineînţeles că putem să urcăm mai departe deoarece îmi doresc să fie frumos peste tot. Mă voi duce peste tot. 

Foto: Film în sat

În fiecare an se va desfăşura în Peştişani. Îmi doresc să-l fac peste trei ani de zile de nivel internaţional şi îmi doresc mai mult decât atât, pentru că festivalul de artă nu este doar un festival de film. 

Pensiunile, ocupate în totalitate 

Festivalul de film organizat de Cuzin Toma a stârnit un mare interes. În Peştişani, dar şi în localităţile limitrofe, chiar şi în Târgu Jiu, pensiunile şi hotelurile sunt ocupate aproape de capacitate maximă.

„Vizitatorii veniţi din afara judeţului Gorj s-au orientat şi în localităţile din apropiere, chiar şi în Târgu Jiu, pentru că nu au mai găsit camere disponibile în Peştişani sau în localităţile din vecinătate“, a precizat Isabela Coară. 

Aceasta a precizat că festivalul va însemna o promovare puternică a comunei în care s- născut Brâncuşi: „Cuzin vrea să organizeze festivalul în fiecare an şi să-l extindă şi în alte sate din România. S-a făcut o promovare foarte bună a festivalului, iar acest lucru, precum şi notorietatea lui Cuzin, ajută foarte mult localitatea Peştişani“.

În comuna lui Brâncuşi sunt mai multe locuri care merită vizitate: stejarul secular din Brădiceni, declarat monument al naturii, Casa Muzeu „Constantin Brâncuşi“ din satul Hobiţa, barajele de acumulare Vâja şi Clocotiş, vârful Oslea, bisericile din lemn din satele Frânceşti, Gureni, Peştişani, Hobiţa, Piatra Boroştenilor, Peştera Cioarei, unde s-au descoperit cele mai vechi oseminte umane din Europa, busturile lui Brâncuşi, o moară pe apă, Valea Bistriţei şi Valea Bistricioarei.


Vă recomandăm să citiţi şi

Mircea Lucescu, primul om de fotbal distins cu titlul de Doctor Honoris Causa. „Sunt al doilea antrenor în lume ca număr de titluri câştigate“ VIDEO

Adolescentul actor, aflat în scaun rulant, care interpretează pe scenă propria dramă VIDEO 

Mai multe pentru tine:
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate