Adolescentul actor, aflat în scaun rulant, care interpretează pe scenă propria dramă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iustin şi-a jucat pe scenă drama produsă de boala de care suferă                                            Foto: Alin Ion
Iustin şi-a jucat pe scenă drama produsă de boala de care suferă                                            Foto: Alin Ion

Un moment foarte emoţionant a avut loc pe 31 mai pe scena Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu, în cadrul Festivalului „Picături de suflet“. Elevii de la mai multe licee din judeţul Gorj au interpretat scenete cu tema egalităţii de şanse şi integrării persoanelor cu diverse probleme de sănătate.

Unul dintre elevii actori care au urcat pe scenă şi-a jucat propriul rol din viaţa reală, acela de persoană cu dizabilităţi. Iustin Cosmin Ion (18 ani), elev în clasa a XI-a, la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu“ din Târgu Jiu, nu se poate deplasa pe propriile picioare din cauză că suferă de tetrapareză spastică. 

Piesa „Jocul de-a scena“ a prezentat drama trăită de Iustin, dar şi de mama acestuia, care are grijă în permanenţă de el. Adolescentul a interpretat foarte bine rolul său, iar tânăra care a jucat rolul mamei a fost magistrală. Tinerii de la Liceul de Arte au fost răsplătiţi cu premiul I, fnd aplaudaţi la scenă deschisă. 

„Am avut doar la început câteva emoţii, după care m-am concentrat asupra rolului. Subiectul piesei a fost chiar despre viaţa mea. A fost o experienţă frumoasă. A fost pentru prima dată câmnd am jucat în faţa unui public atât de numeros. Le mulţumesc şi colegilor care m-au susţinut“. 

Persoanele cu dizabilităţi nu sunt privite prea bine în societate 

Piesa „Jocul de-a scena“ a fost regizată şi scrisă de către actorul şi profesorul Prompiliul Ciochia, împreună cu elevii săi. „Este o creaţie colectivă la clasele de a X-a şi a XI-a. Am avut ca temă problemele persoanelor cu dizabilităţi, care nu sunt privite prea bine în societate deaorece oamenii nu sunt obişnuiţi să-i accepte uşor pe oamenii care sunt diferiţi. Am făcut un text prin care ne-am dorit să arătăm problemele prin care trec atât cei care au probleme de sănătate, dar şi familiile lor. Şi-au adus cu toţii aportul. Ne-am emoţionat noi şi am mers mai departe, să încercăm să emoţionăm pe alţii“.

„Iustin s-a depăşit şi a fost minunat“

Pompiliu Ciochia a fost mulţumit de interpretarea lui Iustin: „S-a depăşit şi a fost minunat. A fost prima dată emoţionat de situaţia scenică, emoţionat de publicul din jur care l-a primit foarte bine şi, apoi, a fost emoţionat şi impresionat de colegii săi din distribuţie. A fost singurul care şi-a jucat propriul rol, faţă de ceilalţi colegi. La actor este cel mai greu să te joci pe tine, iar Iustin şi-a jucat povestea lui, care a fost imaginată de noi, pe nişte filoni de adevăr, dar pentru el a fost cel mai dificil, o dată să-şi depăşească problemele lui şi, apoi, să se identifice cu personajul“.

Vă recomandăm să citiţi

Energia solară, folosită pentru încărcarea gratuită a maşinilor electrice într-un oraş din Gorj

Femei rătăcite într-o pădure din Gorj. Au fost căutate pe ploaie de zeci de salvatori

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite