Elevul proxenet de la Motru a fost condamnat la închisoare cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marian Ştefan Cristian Marcu, elevul în vârstă de 19 ani, din Motru, care a fost trimis în judecată de procurori, pentru proxenetism, a fost condamnat de Judecătoria Motru la închisoare cu suspendare.

„Condamnă inculpatul Marcu Cristian-Marin- Ştefan la pedeapsa de 3 ani de închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani”, se arată în hotărârea Judecătoriei Motru. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată.   

În plus, instanţa a mai stabilit ca proxenetul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei municipiului Motru, la activităţile de salubrizare şi întreţinere a spaţiilor verzi, a activităţilor de reparaţii şi întreţinerea mobilierului urban şi ambiental şi alte activităţi similare.

40 de lei, partida de sex cu o elevă

Tânărul este suspectat că, în luna decembrie a anului trecut, a obţinut diverse sume de bani de pe urma unei minore de 15 ani, pe care ar fi obligat-o să se prostitueze pentru sume cuprinse între 40 şi 60 de lei de la fiecare client.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort