Cum şi-au orânduit saşii viaţa în Ardeal. „Bărbatul şi femeia împart fericirea şi nenorocirea, dragostea şi suferinţa“
0Saşii din Transilvania aveau privilegii aparte menţionate oficial în „Statutele municipale ale saşilor“, un document din 1586. Astfel, ei aveau dreptul de a-şi alege conducătorii, judecătorii şi administratorii oraşelor.
Sistemul de alegeri era statuat prin documentul din secolul al XVI-lea: „Anual, după Crăciun, prin alegeri generale şi libere cu participarea tuturor vor fi aleşi un număr de juraţi. După aceea, ceilalţi juraţi vor fi aleşi de către nou aleasa autoritate publică, potrivit obiceiului străvechi. Aşa se va cădea să se aleagă persoane capabile şi utile pentru comunitate, care după scurgerea anului, vor fi obligate să dea socoteală despre activitatea desfăşurată în faţă onoratului consiliu“.
Cum era statuată căsătoria
Căsătoria era văzută ca „o unitate ordonată între un bărbat şi o femeie, în scopul întemeierii unei relaţii conjugale între soţi, pe toată viaţa“. Însă nu toţi se puteau căsători:
„Persoane care trăiesc împreună cu părinţii şi copii, ambele rude de sânge sau provenind din adevărată cumnăţie, nu se pot lua în căsătorie. Dacă aceştia se căsătoresc, ei comit un incest şi trebuie expulzaţi din ţară sau ţinut“,
se mai arată în „Statutele municipale ale saşilor“.
Cum era pedepsit soţul care îşi părăsea soţia
Soţul care îşi părăsea soţia primea doar o mică parte din avere. „În viaţa şi societatea omenească nu există o fericire mai mare decât bărbatul şi femeia, după ce s-au căsătorit potrivit legii, împart împreună fericirea şi nenorocirea, dragostea şi suferinţa. Dacă soţul îşi părăseşte soţia sau soţia soţul, fără vină şi cauză întemeiată, soţul vinovat va primi a patra parte din lucruri sau partea corespunzătoare de bunuri“, se mai arată în document.
De asemenea, soţul sau soţia care se află în străinătate trebuie să aşteapte veşti timp de şapte ani şi să nu aibă alte relaţii: „Atâta timp cât există ştiri sigure, că soţul aflat în străinătate trăieşte, celălalt nu se poate căsători cu altul. Dacă nu se aude nimic despre el şi este nesigur că mai trăieşte sau nu, soţul aflat în ţară să se comporte timp de şapte ani corect şi să aştepte, iar după aceea se poate duce fără pedeapsă la un alt bărbat“.
„Pe o simplă bănuială să nu fie nimeni condamnat“
Judecăţile erau de două feluri: extraordinare în care se poate aplica pedeapsa cu moartea şi ordinare, care privesc onoarea şi se sancţionează cu pedepse corporale sau expulzarea. „Ele sunt numite publice pentru că adesea este lăsat şi i se permite oricui din popor [participarea] la execuţia ca şi la îndeplinirea şi procesul lor; astfel de procese sunt cele de lesmajestate, adulterul şi orice fel de prostituţie rânduită de Legea Iulia de Majestatis; omorul şi falsul stabilite şi săvârşite potrivit Legii Cornelia. Pentru că este util şi necesar ca păcatul săvârşit cu vină să fie scos la lumină, pedepsit şi stârpit. Pe o simplă bănuială să nu fie nimeni condamnat. Pe o presupunere sau bănuială să nu se judece şi să nu fie cei absenţi condamnaţi pentru fapte (penale); pentru că este mai bine ca fapta să rămână un timp nepedepsită decât ca un nevinovat să fie pripit judecat şi condamnat“, se mai arată „Statutele municipale ale saşilor“.