Cum s-a sărbătorit Paştele în perioada Primului Război Mondial în România ocupată de armata germană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O mare parte dintre biserici au fost distruse de armata germane                                              FOTO AP

Sărbătorile Paştelui din anii 1917-1918, atunci când o mare parte a teritoriul României era ocupat de armata germană, s-au desfăşurat în condiţii deosebit de grele.

Mai toţi cantorii erau mobiizaţi în război, iar multe biserici au fost distruse sau jefuite, iar altele au fost transformate în grajduri, spitale sau în lagăre. 

„Cum au fost oare Sfintele Sărbători Pascale din anii 1917-1918 în teritoriul ocupat al Vechiului Regat? Păi, buclucaşul şi temutul Covid-19 a fost substituit de ocupaţia Puterilor Centrale, dar şi de rigorile impuse de circumstanţele deosebit de grele din teatrele de operaţiuni. Dacă ne referim doar la Jiul de Sus (Gorj), unii slujitori ai Domnului şi mai toţi cantorii au fost mobilizaţi în război. Alţii au luat calea refugiului înspre zona Moldovei sau au căzut în prizonierat. Multe biserici, schituri sau mănăstiri au fost jefuite şi profanate de invadatori, iar altele au fost incendiate, bombardate din aeroplane sau ciuruite la propriu de gloanţele implacabilelor mitraliere. Ba chiar au fost transformate în grajduri, spitale şi lagăre de prizonieri. Nu a fost îndestulător, aşa că li s-au rechiziţionat clopotele, li s-au furat lumânările şi obiectele sfinte precum şi veşmintele preoţeşti. Credeţi oare că toate aceste vicisitudini laolaltă au dus la încetarea serviciului religios? Ne-am înşela amarnic! S-a desfăşurat însă în condiţii extrem de grele. Cert este că datinile strămoşeşti ale poporului român au fost păstrate şi cultivate. Nici nu se putea altfel“, arată istoricul gorjean Gabriel Sarcină.

O jumătate de miel pentru o familie de patru persoane 

Au fost obţinute o serie derogări, cum ar fi obţinerea de lumânări, precum şi dreptul populaţiei de a circula liberă pe străzi în Noaptea de Înviere. 

«Forurile decizionale româneşti au primit acordul Administraţiei Militare în România care „a aprobat tăierea [mieilor] în întregul teritoriu ocupat”. În Târgu Jiu au fost sacrificaţi 300 de miei. Au fost puse şi condiţii: «carnea se va vinde populaţiunei de către măcelari autorizaţi, în vreme ce preţul şi distribuţia se vor stabili la timp». Cu înţelegerea Komandaturei Etapei 264 s-a stabilit un preţ fix de 2,50 lei/Kg. Separat se puteau vinde căpăţâna (0,75 lei buc.), drobul (0,75 lei buc.), măruntaie/maţe şi picioare (0,25 lei buc.). Astfel, în baza unei cartele/legitimaţii «(...) o familie până la patru persoane va cumpăra ¼ miel (...) o familie de la patru membrii în sus va putea cumpăra ½ miel»“, prezintă Gabriel Sarcină.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie