Cum s-a sărbătorit Paştele în perioada Primului Război Mondial în România ocupată de armata germană

Sărbătorile Paştelui din anii 1917-1918, atunci când o mare parte a teritoriul României era ocupat de armata germană, s-au desfăşurat în condiţii deosebit de grele.

Mai toţi cantorii erau mobiizaţi în război, iar multe biserici au fost distruse sau jefuite, iar altele au fost transformate în grajduri, spitale sau în lagăre. 

„Cum au fost oare Sfintele Sărbători Pascale din anii 1917-1918 în teritoriul ocupat al Vechiului Regat? Păi, buclucaşul şi temutul Covid-19 a fost substituit de ocupaţia Puterilor Centrale, dar şi de rigorile impuse de circumstanţele deosebit de grele din teatrele de operaţiuni. Dacă ne referim doar la Jiul de Sus (Gorj), unii slujitori ai Domnului şi mai toţi cantorii au fost mobilizaţi în război. Alţii au luat calea refugiului înspre zona Moldovei sau au căzut în prizonierat. Multe biserici, schituri sau mănăstiri au fost jefuite şi profanate de invadatori, iar altele au fost incendiate, bombardate din aeroplane sau ciuruite la propriu de gloanţele implacabilelor mitraliere. Ba chiar au fost transformate în grajduri, spitale şi lagăre de prizonieri. Nu a fost îndestulător, aşa că li s-au rechiziţionat clopotele, li s-au furat lumânările şi obiectele sfinte precum şi veşmintele preoţeşti. Credeţi oare că toate aceste vicisitudini laolaltă au dus la încetarea serviciului religios? Ne-am înşela amarnic! S-a desfăşurat însă în condiţii extrem de grele. Cert este că datinile strămoşeşti ale poporului român au fost păstrate şi cultivate. Nici nu se putea altfel“, arată istoricul gorjean Gabriel Sarcină.

O jumătate de miel pentru o familie de patru persoane 

Au fost obţinute o serie derogări, cum ar fi obţinerea de lumânări, precum şi dreptul populaţiei de a circula liberă pe străzi în Noaptea de Înviere. 

«Forurile decizionale româneşti au primit acordul Administraţiei Militare în România care „a aprobat tăierea [mieilor] în întregul teritoriu ocupat”. În Târgu Jiu au fost sacrificaţi 300 de miei. Au fost puse şi condiţii: «carnea se va vinde populaţiunei de către măcelari autorizaţi, în vreme ce preţul şi distribuţia se vor stabili la timp». Cu înţelegerea Komandaturei Etapei 264 s-a stabilit un preţ fix de 2,50 lei/Kg. Separat se puteau vinde căpăţâna (0,75 lei buc.), drobul (0,75 lei buc.), măruntaie/maţe şi picioare (0,25 lei buc.). Astfel, în baza unei cartele/legitimaţii «(...) o familie până la patru persoane va cumpăra ¼ miel (...) o familie de la patru membrii în sus va putea cumpăra ½ miel»“, prezintă Gabriel Sarcină.