Consecinţele precipitaţiilor: drumurile către două sate din Tismana şi Turcineşti s-au surpat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele două drumuri sunt afectate FOTO: Arhivă

Circulaţia pe două drumuri comunale a fost restricţionată ca urmare a unor alunecări de teren produse în urma precipitaţiilor înregistrate în ultima perioadă.

Drumul către satul Sohodol, din comuna Tismana, s-a surpat pe o porţiune de aproximativ 13 metri şi pe o lăţime de trei metri. Primăria Tismana a dispus restricţionarea traficului pentru maşinile care depăşesc o greutate de 3,5 tone, iar, pe zona afectată, circulaţia se desfăşoarăpe un singur sens. 

De asemenea, un drum din comuna Turcineşti a fost afectat de o alunecare de teren, iar cei care vor să ajungă la destinaţie trebuie să ocolească aproximativ patru kilometri. 

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani