Cancelarul general al Universităţii „Constantin Brâncuşi“ s-a stins din viaţă la vârsta de 43 de ani. Colegii sunt şocaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roxana Dobriţoiu, cancelarul general al universităţii din Tg. Jiu, a murit la vârsta de 43 de ani

Cancelarul general al Universităţii „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu, lectorul universitar doctor Roxana Dobriţoiu, s-a stins din viaţă, ieri, la vârsta de doar 43 de ani, pe un pat din Spitalul Militar din Bucureşti.

Aceasta a suferit şi de COVID-19, dar s-a negativat, fiind posibil ca afecţiunile să i se fi agravat şi pe acest fond. 

Colegii cadrului universitar sunt şocaţi de cele întâmplate. Conducerea Facultăţii de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu a transmis un mesaj îndoliat: „Cadrele didactice ale Departamentului Ştiinţe Juridice şi Carieră Judiciară din cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Drept şi Administraţie Publică au aflat, cu nespusă tristeţe şi profund regret, că, începând de astăzi, 26 aprilie 2021, inima colegei şi prietenei, Roxana Dobriţoiu - a ales să bată, mai departe, alături de îngeri. 

Un suflet bun s-a ridicat, azi, la cer, mult prea devreme, mult prea departe!

O viaţă mult prea scurtă pentru un om, în plenitudinea puterilor intelectuale, valoros şi apreciat pentru competenţa şi cunoştinţele profunde, demonstrate, de-a lungul anilor, în nobila profesie de dascăl. Un om care a dovedit o neobişnuită discreţie, nobleţe sufletească şi profunzime a spiritului, un om care va dăinui mereu în amintirea tuturor!

Cu un destin educaţional şi profesional strâns legat de Universitatea ,,Constantin Brâncuşi,, din Târgu-Jiu, a cărei Facultate de Ştiinţe Juridice şi Administrative a absolvit-o, în anul 2000,  Roxana Dobriţoiu s-a desăvârşit profesional în cadrul Universităţii, în calitate de cadru didactic, vreme de 20 de ani, atât la programele de studii în domeniul ştiinţelor juridice, cât şi administrative, viaţa sa academică cunoscând numeroase valenţe, ca urmare a desfăşurării, pe lângă activitatea didactică şi ştiinţifică, a unor funcţii importante, cu multiple responsabilităţi în cadrul Senatului Universităţii.

Şi deşi, cu totii vom deveni o poveste cândva, plecarea fulgerătoare a Roxanei Dobriţoiu, la numai 43 de ani, ne îndeamnă să reflectăm la lucrurile cu adevărat importante, la faptul că nu contează anii din viaţă, ci viaţa din ani! Şi, mai presus de orice, contează să nu ne apreciem viaţa în funcţie de realizările, banale sau impresionante, obţinute pe parcursul ei…ci, mai bine, să încercăm să preţuim tot ceea ce întâlnim în cale. Să ne bucurăm de florile care există ca să ne încânte! Să ne bucurăm de soare, de albastrul cerului, de râsetele de copii, de sunetul ploii, de ciripitul păsărilor, de foşnetul frunzelor mângâiate de vânt, de susurul apei curgând la vale! Şi, chiar dacă lăsăm ceva neterminat, să zăbovim o clipă şi să privim frunzele căzând! Să ne oferim răgazul de a privi în jurul nostru! Să profităm de tot ceea ce ne este la îndemână…să trăim din plin şi cât mai frumos fiecare zi, până n-a trecut! Să oferim şi să primim bunătate!

Amintirea sa va dăinui în sufletele tuturor, iar fiecare an universitar va purta şi amprenta spiritului său!

Îti mulţumim, Roxana Dobriţoiu, pentru fiecare încurajare, pentru fiecare zâmbet, trăire, cuvânt, emoţie!

Dumnezeu să te odihnească în pace! Drum lin spre Lumină, colega noastră dragă!““

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle