Cabanierii din Rânca au depus o nouă plângere penală cu privire la situaţia Transalpinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cabanierii de la Rânca au depus, în urmă cu puţin timp, o nouă plângere penală pentru tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi de închiderea circulaţiei pe Transalpina, cel mai înalt drum din ţară, considerat un adevărat magnet pentru turişti.

Acuzaţiile proprietarilor de pensiuni şi case de vacanţă din Rânca se îndreaptă împotriva conducerilor Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi din România (CNADNR) şi Secţiei Drumurilor Naţionale Târgu Jiu.

Constantin Pănescu, preşedintele Asociaţiei Concesionarilor din Rânca, a precizat că prima plângere penală care a fost depusă în toamna trecută a fost cercetată şi soluţionată în doar două zile de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci: „Am depus încă o dată la Parchet o plângere, pentru că procuratura nu şi-a făcut datoria aşa cum trebuie, după cum am considerat. Am depus prima plângere la data de 1 octombrie 2014, iar, după numai şase zile, domnii procurori au dat o ordonaţă de neîncepere a urmăririi penale şi clasarea cauzei. Din cele şase zile în care s-au făcut cercetări şi s-a dat această soluţie, două au fost de weekend, iar alte două au trecut atunci când a fost înregistrată şi repartizată. Au mai rămas doar două zile în care a verificat şi poliţia, şi parchetul, în condiţiile în care am depus 20 de probe la dosar, printre care şi răspunsul lor.

Nu ne-a trimis niciun răspuns Parchetul şi nici măcar să ne prezentăm ca să dăm vreo declaraţie. În urmă cu două săptămâni şi jumătate am trecut pe la sediul Parchetului Novaci să văd stadiul soluţionării cauzei. Mi s-a spus că nu au putut să ne trimită soluţionarea pentru nu au poştă. Atunci am aflat decizia care a fost luată“. 

Şi în prezent, circulaţia pe Transalpina este închisă 

Ion Tudor, şeful Secţiei Drumilor Naşionale Târgu Jiu, a precizat că nu se ştie când Transalpina va fi deschisă circulaţiei publice. În această perioadă, o comisie formată din specialişti verifică starea drumului şi măsurile care trebuie luate ca circulaţie să se desfăşoare în condiţii de siguranţă: „În urma Ordonanţei Preşedenţiale, drumul a fost preluat temprorar de CNADNR. Continuăm continuăm să îndepărtăm zăpada şi arocamentele de pe de partea carosabilă. O comisie de întreţinere a drumului şi siguranţei rutiere de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova verifică drumul şi va intocmi un raport, care va fi trimis Companiei în vederea declanşării lucrărilor de conservare. Transalpina nu are regim de drum deschis circulaţiei rutiere. În funcţie de masurile care se vor dispune pentru conservare se vor stabili şi măsurile de siguranţă rutieră.  Interesul este să avem un drum sigur. În această săptămână se va întocmi raportul“. 

Zeci de maşini au circulat pe Transalpina 

Cu toate că drumul nu este deschis circulaţiei, în weekend-ul trecut, zeci de maşini au circulat pe Transalpina. „În weekend-ul trecut au trecut pe drum zeci de maşini, pentru că drumul este destul de bun. Noi înregistrăm pierderi foarte mari din cauza faptului că şoferii sunt avertizaţi să nu circule pe drum. Noi avem turişti care vin şi ne întreabă dacă pot să circule pe Transalpina şi noi nu ştim ce să le spunem“, a precizat Constantin Pănescu. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare