Au furat banii din încasări din hotelul în care erau cazaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei tineri, din judeţul Buzău, au fost reţinuţi de poliţişti din Gorj pentru 24 de ore. Aceştia sunt acuzaţi că au furat banii aflaţi în biroul administratorului şi încasările din aparatele electronice de jocuri de noroc.

Cei trei tineri era cazaţi într-un hotel din oraşul Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj. Administratorul societăţii a sesizat poliţia după ce a constatat dispariţia banilor. 

„În urma activităţilor de cercetare desfăşurate de poliţişti s-a stabilit că în perioada de 20-26 octombrie a.c., trei tineri, cu vârste de 19 şi 30 de ani, toţi din judeţul Buzău, în repetate rânduri şi pe timp de noapte, ar fi intrat, fie împreună sau individual, în restaurantul hotelului unde erau cazaţi, de unde ar fi luat, fără drept, cheile de la biroul administratorului şi ar fi sustras diferite sume de bani ce se aflau pe birou. Tot din bar ar fi luat cheile de la un aparat de jocuri electronice, sustrăgând din aceasta banii din încasări.

În continuare se desfăşoară cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, toţi trei fiind reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Cei trei vor fi prezentaţi astăzi, cu propuneri legale, Pachetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Gorj.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare