Andrei: „Vreau să scap de tumora din cap"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei se află acum în sala de operaţie

La doar şapte ani, un copil din Târgu-Cărbuneşti a fost operat, dar tumora nu i-a fost extirpată în întregime. Părinţii micuţului şi-au pierdut locurile de muncă, familia trăind doar din ajutorul de şomaj al tatălui lui Andrei.

De mai bine de două luni, Andrei Glăvan îşi petrece copilăria prin spitalele din întreaga ţară. Astăzi, micuţul a plecat din nou la Bucureşti, pentru a urma tratamentul chimioterapeutic.Viaţa lui a fost ca cea a unui copil obişnuit până la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut, când băieţelul de şapte ani a început să aibă dureri de cap, însoţite de stări de leşin. Începuse şcoala şi reuşise să-şi impresioneze învăţătoarea prin cunoştinţele pe care le acumulase încă de pe vremea când era la grădiniţă. „L-am înscris la Şcoala Generală George Uscătescu din Târgu-Cărbuneşti şi, timp de o lună, a reuşit să ia mai multe note de foarte bine. După o lună de şcoală, a început să-l doară capul. Era tot timpul palid la faţă. Am fost cu el la Spitalul din Cluj, am făcut peste 20 de drumuri, fără ca medicii să depisteze diagnosticul. În cele din urmă, ne-am întors acasă. După ce am observat că starea copilului se înrăutăţeşte,  am fost la tomograful de la Cărbuneşti, unde s-a constatat că are tumoare la cap, fiind trimişi de urgenţă la Bucureşti. La Spitalul Baltazar, unde a făcut operaţia în luna decembrie, ni s-a spus că există riscul să-i paralizeze mâna şi piciorul stâng. S-a rupt inima în mine când am primit această veste. Aş fi vrut să fiu eu în locul lui, nu el", spune Claudia Glăvan, mama micuţului.

Medicii îi fac citostatice

Pe lângă lupta pe viaţă şi pe moarte pe care o ducea Andrei, părinţii copilului s-au luptat încă de la început cu lipsa banilor. „Amândoi ne-am pierdut locurile de muncă, fiind nevoiţi să intrăm în şomaj. Mie mi-a expirat şi perioada cu indemnizaţia, iar acum trăim doar din şomajul soţului meu. Mai are şi el doar o lună. Mai avem un copil, care e la grădiniţă. Ne-am împrumutat pe la toţi prietenii ca să strângem bani de operaţie. Nu am plecat nicio clipă de la capul lui. Familia s-a rupt în două. Eu am stat în spital cu Andrei, iar soţul a rămas la Cărbuneşti cu Elvis, celălalt copil al nostru. E cumplit să-ţi vezi copiii suferind", mai spune mama, cu ochii în lacrimi. "M-am rugat în fiecare seară la Doamne-Doamne să aibă grijă de frăţiorul meu. Îmi e foarte dor de el atunci când plec la spital", declară Andrei, cu o privire caldă. Dumnezeu a avut grija ca operaţia să fie finalizată cu succes, însă minunea nu a ţinut decât două săptămâni.

Tumora cerebrală, fronto-tempo-parietală,şi-a înfipt bine rădăcinile în creierul copilului. Medicii nu au reuşit să o extirpeze în întregime, iar Andrei a început tratamentul chimioterapeutic la Institutul Oncologic Bucureşti.

Că să cureţe locul în care a fost tumora, medicii de la Spitalul Fundeni îi fac micuţului citostatice. De sărbători, acesta a scăpat de perfuzii însă astăzi a fost nevoit să meargă din nou la Bucureşti. "Cred că va pierde anul şcolar dar acum nu mă mai interesează decât să se facă bine. Muncesc pe unde pot ca să câştig bani să aibă pentru drumurile spre Bucureşti. Chiar dacă ştiu că nu mai dorm zile întregi, o să lupt ca să strâng bani să-i salvez viaţa. Am vorbit azi la telefon cu el. Plângea şi îmi spunea «tati, vreau acasă, la tine!». Mi se rupe sufletul", a declarat Cătălin Glăvan, tatăl băieţelului de şapte ani. Medicii nu garantează că după citostatice, copilul îşi va reveni în totalitate.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil