Ameninţări cu armă albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Târgu-Jiu a fost ameninţat cu un cuţit într-un bar  din oraş. Ion Măgureanu a cerut imediat ajutorul poliţiştilor, care l-au identificat pe agresor, în vârstă  de 32 de ani şi i-au întocmit dosar penal pentru ameninţare şi tulburarea liniştii publice.

Totul s-a petrecut azi-noapte, în jurul orei 01.00. Poliţia municipiului Târgu-Jiu, a fost sesizată prin 112, de către Ion Măgureanu, cu privire la faptul că, aflându-se într-un local de alimentaţie publică, a fost ameninţat cu un cuţit. Poliţiştii l-au identificat la scurt timp pe agresor. În urma controlului corporal efectuat de către oamenii legii, asupra bărbatului a fost găsit un cuţit cu lama de opt centimetri.Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de ameninţare, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul, fără drept, al cuţitului.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi