A murit un actor din filmul „Poliţist, adjectiv“, premiat la Festivalul de la Cannes. Ionuţ Stoica era internat cu COVID-19 - VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Stoica s-a stins din viaţă la

Ionuţ Stoica, unul dintre cei mai iubiţi actori gorjeni, s-a stins din viaţă, aseară, la vârsta de 66 de ani. Acesta era internat de câteva zile cu COVID-19 în Spitalul de Urgenţă Târgu Cărbuneşti.

 Acesta a jucat unul dintre rolurile principalele ale filmului „Poliţist, adjectiv“, regizat de Corneliu Porumboiu, care a fost premiat la Festivalul de la Cannes.

„Cu profund regret anunţăm trecerea în nefiinţă a colegului nostru, actorul Ionuţ Stoica.

Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească în pace!“, a anunţat Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“.

A fost marcat de moartea fiului său

Ionuţ Stoica suferea de mai multe afecţiuni medicale, dar problemele s-au amplificat după ce a fost infectat cu SARS-COV-2. Acesta era internat de câteva zile la Spitalul de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti. 

În urmă cu trei ani, fiul actorului, care locuia în Anglia, a murit subit  la vârsta de 39 de ani. 

Un rol de excepţie într-un film premiat la Cannes şi la festivaluri din ţară

Ionuţ Stoica a fost actor al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu. El a făcut un rol de excepţie în filmul „Poliţist adjectiv“, o dramă care Prezintă povestea lui Cristi, un poliţist dintr-un oraş de provincie, care investighează cazul unui licean, urmărit pentru trafic de droguri. 

A fost desemnat cel mai bun film, regie şi scenariu la Galele Gopo din anul 2010. Filmul lui Corneliu Porumboiu a fost distins, în anul 2009, la Festivalul de la Cannes cu Premiul FIPRESCI şi cu Premiul Juriului, pentru secţiunea „Un Certain Regard“.

De asemenea, filmul a câştigat Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), de la Cluj-Napoca, 2009.

Filmul „Politist, adjectiv” este o dramă care prezintă povestea lui Cristi, un poliţist dintr-un oraş de provincie, care investighează cazul unui licean, urmărit pentru trafic de droguri.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple