Zeci de şoferi, sancţionaţi pentru defecţiuni grave la autoturisme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În cadrul acestei acţiuni poliţiştii au aplicat 146 de  sancţiuni contravenţionale

Poliţiştii rutieri au organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, o acţiune pe linia identificării autoturismelor care nu corespund din punct de vedere tehnic. Nu mică le-a fost mirarea oamenilor legii când au descoperit maşini fără faruri, defecţiuni grave la sistemul de frânare sau la direcţie.

“În cadrul Campaniei naţionale „Alege Viaţa” şi în conformitate cu obiectivele propuse în “Programul de acţiune al Poliţiei Rutiere derulat în perioada 2012-2016 ” ,  poliţiştii din cadrul  Biroului Rutier, împreună cu reprezentanţi din cadrul Registrului Auto Român  au organizat şi executat o acţiune preventivă pe raza Municipiului Târgovişte, pentru identificarea autoturismelor ce nu corespund din punct de vedere tehnic şi care prezintă un pericol pentru şiguranţa rutieră.

 În cadrul acestei acţiuni poliţiştii au aplicat 146 de  sancţiuni contravenţionale, valoarea totala a acestora însumând 20 400  lei, din care 35 pentru constatatarea unor defecţiuni, 45 pentru nerespectarea obligaţiei de a purta centura de siguranţă şi 12 pentru  nerespectarea regimului legal de viteză.

Totodată, ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au retras 13 certificate de înmatriculare”.

Biroul de presă al IPJ Dâmboviţa

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă