VIDEO Un tânăr belgian a avut nevoie de îngrijiri medicale în Masivul Bucegi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salvamontiştii îi avertizează pe turiştii care pleacă pe traseele din Munţii Bucegi să fie bine echipaţi şi dacă întâmplină probleme să solicite sprijinul lor sau al jandarmilor montani din zonă.

Un tânăr turist belgian a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce şi-a luxat piciorul într-o zonă abruptă din Munţii Bucegii. Băiatul nu a mai putut continua deplasarea, aşa că cei care îl însoţeau au sunat la Salvamont.


Salvatorii veniţi la faţa locului i-au acordat primul ajutor şi l-au transportat cu un ATV la Refugiul Salvamont, de unde, a fost trimis cu telecaniba la Buşteni. 

Turistul belgian, în vârstă de 19 ani,  făcea parte dintr-un grup de 11 cercetaşi venit în zona Munţilor Bucegi.  

„Am fost anunţaţi de doi turişti belgieni că un coleg de-al lor, undeva pe Valea Obârşiei a avut un accident. Imediat, doi salvamontişti s-au deplasat la faţa locului unde l-au găsit pe turist accidentat la piciorul stâng. I-au acordat primul ajutor, fiind vorba de o entorsă de gradul doi. După primele îngrijiri a fost evacuat cu telecabina la Buşteni”, a declarat Doru Diaconescu, şeful Salvamont Dâmboviţa.

Salvamontiştii îi avertizează pe turiştii care pleacă pe traseele din Munţii Bucegi să fie bine echipaţi şi dacă întâmplină probleme să solicite sprijinul lor sau al jandarmilor montani din zonă. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent