VIDEO FOTO Dâmboviţa: Elevi scoşi cu tractorul din calea apelor şi duşi la şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

35 de gospodării au fost inundate şi peste 100 de persoane au rămas fără apă potabilă, în comuna dâmboviţeană Răscăieţi, după ce pâraiele Holboca şi Jirnov au ieşit din matcă. Peste 100 de persoane au rămas fără apă potabilă după ce toate fântânile au fost colmatate, iar elevii au fost scoşi cu tractorul din calea apelor şi duşi la şcoală.

A fost prăpăd noaptea trecută, spun localnicii din satele Vultureana ci Răscăieţi.  Două pâraie, care în majoritatea timpului sunt aproape secate, au năvălit în curţile oamenilor. 

“N-a mai făcut faţă canalul. Pământul a ajuns şi el la saturaţie. Fântânile sunt pline de apă cu mâl. Nu se poate bea”, spune localnicii.

Autorităţile locale au început evaluarea situaţiei iar reprezentanţii Crucii Roşii au venit cu apa plată pentru localnici ale căror fântâni au fost colmatate. 

  

“În funcţie de condiţiile atmosferice vom interveni cu utilajele pe caer le avem în dotare pentru eliminarea apei”, a declarat căpitanul Nencescu Cătălin, comandatul Detaşamentul de Pompieri Găeşti.

Autorităţile locale se gândesc ca pe viitor să devieze cursul celor două pâraie în afară localităţii printr-un canal săpat încă din anii ‘80, însă lucrările nu pot fi suportate de către bugetul local şi aşa foarte mic. 

“Acest pârâu care traversează satele Vultureanca şi Răscăieţi are un curs şerpuit. Avem patru zone în care oameni sunt izolaţi în momentul în care acest pârâu se umflă. Rezolvarea ar fi regularizarea acestui pârâu, dar sumele sunt enorme”, a declarat primarul comunei Răscăieţi, Iulian Buibăr.

Prefectul judeţului Dâmboviţaa dat asigurări că instuţia pe care o conduce va lua în calcul această variantă. “Lucrările sunt de anvergură. Nu poţi face nimic de pe o zi pe alta. Trebuie să vedem ce putem face pentru această zonă”, a declarat prefectul Victor Sanda.

Nici cimitirul din localitate nu a rămas neafectat, o parte dintre morminte fiind acoperite de apă. 

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor