VIDEO De 20 ani, o familie simplă din Dâmboviţa petrece Ziua Naţională acasă, cu prietenii. „Pentru mine e o zi sfântă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spune despre el că este un român adevărat şi este înconjurat numai de români frumoşi de Ziua Naţională. Nea Costică, aşa cum este cunoscut în comuna Răzvad, şi-a facut un obicei din a organiza petrecerea de 1 decembrie acasă cu prietenii. A răspuns afirmativ şi un "stranier" care a revenit acasă după 10 ani de muncă în Spania.

Bătrânul de aproape 70 de ani spune că numai prin respectul strămoşilor şi al trecutului România îşi poate recăpăta valorile, motiv pentru care şi cei mici sunt învăţaţi să respecte valorile româneşti. 

"Să dea Dumnezeu să fim sănătoşi şi să ne vedem cu bine şi la anul. Am început aceste sărători în casa mea pentru că aşa am simţit. Prietenii îmi sunt aproape şi este bine ca românii să fie cât mai uniţi, măcar în aceste zile de sărbătoare", spune Nea Costică.

De 1 Decembrie, încă de la prima ora acasă la nea Costică e forfota mare. Împreună cu soţia, cei doi se pregătesc să şi întâmpine musafirii. 

"De 1 decembrie gătim tradiţionala fasole cu ciolan. Se fierbe fasolea cu ceapă multă, cu bulion şi condimente, dar şi mult suflet. Am lăsat fasolea la fiert cam două ore pentru că fasolea a fost bună. am pregătit cam 30 de porţii. Le urez tuturor românilor un trai mai bun, oriunde s-ar afla", spune Elena Bucur.

Familia Bucur se pregăteşte de Ziua Naţională aşa cum se cuvine. Pune steagul în poarta, împodobeşte întreaga casă, găteşte fasole cu ciolan şi mai ales, îşi invită toţi vecinii şi prietenii pentru a serba 1 Decembrie, iar mâncarea gătită la tuci a fost pregătită încă de la primele ore ale dimineţii.

"Am folosit carne de porc, carne de vită şi de oaie, peste care am pus condimente. Bineînţeles, am lăsat totul la foc mic în vin. Vinul e de bază ca să se macereze carnea. 1 decembrie ar trebui să însemne pentru fiecare român ceva deosebit", ne-a spus bucătaraul de ocazie.

La petrecere a participat, pentru prima dată după 10 ani şi Marian Simion, un român plecat la muncă în Spania.

"Pentru prima oară petrec la Costică Ziua Naţională a României şi mă bucur enorm. Pentru mine a fi român înseamnă mult. E greu să fii departe şi să plângi de dorul acestui pământ, acestei ţări pe care o iubesc fantastic. Ţara mea e super frumoasă şi ne oferă totul", ne-a spus Marian Simion.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?