Foto Tripla Conjuncţie MERCUR-JUPITER-VENUS, fotografiată la Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tripla conjunctie a fost fotografiata de un cititor la Targoviste 25.05.2013 intre orele 21 si 22, cele trei planete implicate, Venus, Jupiter si Mercur, fiind cele mai luminoase pe cer la sfarsit de mai.

Un eveniment de acest gen are loc destul de rar; ultima s-a petrecut în mai 2011 şi următoarea va avea loc în  octombrie 2015.

Cea de anul acesta este deosebit de spectaculoasă, deoarece implică planetele cele mai strălucitoare care pot fi văzute pe cerul lunii mai.

Începând din 23 mai, cele trei planete vor începe să se apropie, aparent, pe cer, apropierea maximă înregistrându-se pe 26 mai.

În realitate, planetele se găsesc, bineînţeles, la distanţe de milioane de kilometri una de celalaltă, dar poziţiile în care se vor afla la sfârşitul acestei luni le vor face să apară – privite de pe Pământ - ca fiind foarte apropiate între ele, putând fi prinse cu uşurinţă în câmpul unui binoclu şi chiar vizibile cu ochiul liber.

Triunghiul va începe să se disperseze pe 27 mai, dar spectacolul va continua: pe 28 mai, Venus va trece, aparent, pe lângă Jupiter la distanţă foarte mică, cele două planete formând pe cer o pereche spectaculoasă de obiecte strălucitoare.

Dacă aveţi orizontul nord-vestic liber, puteţi vedea cu ochiul liber trei planete.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului