Şoferul băut care a provocat accidentul în care a murit un inginer de la Staţiunea Pomicolă Voineşti a fost reţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat care vineri a fost implicat într-un accident în care o persoană a murit a fost reţinut, după ce poliţiştii au constatat că acesta avea o alcoolemie în aerul respirat de peste 0,8 miligrame pe litru.

Potrivit IPJ Dâmboviţa, accidentul a avut loc în cursul zilei de vineri, pe drumul naţional 72 A, între localităţile Câmpulung şi Târgovişte, când un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 22 ani s-a ciocnit violent cu o autoutilitară la volanul căreia se afla un bărbat de 56 de ani. În urma impactului, şoferul autoutilitarei a murit. 

Testarea cu aparatul etilotest a arătat că tânărul, care este din localitatea dâmboviţeană Văleni, avea o alcoolemie cu o valoare peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Urmează ca procurorul de caz să decidă dacă cere arestarea preventivă ori dispune alte măsuri cu privire la tânărul şofer.

Victima, pe numele său Gheorghe Erculescu, a lucrat aproape toată viaţa ca inginer mecanic la Staţiunea de Cercetare Pomicolă din Voineşti. Soţia sa lucrează şi ea tot la staţiune, fiind cercetătoare. Bărbatul abia îşi lăsase soţia la serviciu şi se îndrepta către casă pentru a încărca fructe cu autoutilitara. Mai avea până acasă mai puţin de un kilometru.

     

Gheorghe Erculescu. FOTO: incomod-media.ro

Vă recomandăm să mai citiţi:

Poliţist care se deplasa cu motocicleta către serviciu, accidentat mortal de un şofer care circula pe contrasens

Motociclist accidentat mortal de un şofer care a călcat linia dublă continuă, în Târgovişte VIDEO

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC