Se reiau lucrările la Centura Târgoviştei, în valoare de 88 mililioane lei. Aproape 7 ai s-a bătut pasul pe loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amplul proiect prevede reabilitarea a 13,8 km, pe zonele în care drumul are patru benzi de circulaţie si lăţirea zonelor de drum cu două benzi de circulaţie la patru benzi acolo unde este posibil

Lucrările  de reabilitare a Centurii Târgoviştei vor fi reluate săptămâna viitoare. Anunţul a fost făcut de primarul Cristian Stan, care spune că în primă fază se va lucra la dublarea podului de la Teiş şi în zona Bazei de Agrement, unde avem o problemă legată de canalizare pe proiectul Complex de Nataţie.

  "Am solicitat deja constructorului ca, săptămâna viitoare, marţi, să se prezinte în vederea semnării contractului şi pentru a ne pune la dispoziţie încă două documente în formă autentică care mai sunt necesare ca şi formalităţi pentru semnarea contractului. Săptămâna viitoare, voi semna ordinul de începere a lucrărilor. Avem îndeplinite toate condiţiile pentru semnarea contractului şi pentru a intra în forţă într-iun proiect deosebit de important pentru Târgovişte. Intenţionăm, cu ajutorul constructorului, să atingem undeva la 80% din proiect pentru ca, în eventualitatea unei prelungiri cu 6 luni a Programului Operaţional Regional, să putem veneficia şi anul viitor, până la jumătatea anului, de cheltuieli eligibile. Deci, trebuie să avem un anumit stadiu de execuţie şi eu zic că este foarte important dacă semnăm contractul în acest moment şi putem merge peste 75% care reprezintă pragul minim în funcţie de care se poate merge şi până la jumătatea anului viitor cu cheltuieli eligibile (..) O altă posibilitate ar fi ca acest proiect să fie fazat, în sensul să mergem pe POR-ul acesta şi să putem beneficia de continuarea proiectului pe por 2014-2020", a declarat primarul interimar Cristian Stan.

Lider de asociere este SC Good Prod SRL, din Zalău, judeţul Sălaj, în asociere cu CK – 13 PATSTROY JSC din Bulgaria, parte a “CK-13 Holding”. 

Lucrările de reabilitare şi modernizare a drumului de centură a municipiului Târgovişte sunt finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR). Până acum s-au decontat 15 milioane de lei. Pentru noua procedură, cu proiect tehnic revizuit, a rezultat un rest de lucrări de 51 de milioane.

"După ordinul de începere a lucrărilor, intenţionăm să atacăm trei fronturi considerate ca fiind zero în proiect şi mă refer la dublarea podului de la Teiş, la zona virgină, respectiv canalul Ialomiţei, unde avem 1,3 km de drum care vor fi realizaţi de la zero şi Calea Ialomiţei, zona Bazei de Agrement, unde avem o problemă legată de canalizare pe proiectul Complex de Nataţie", a precizat Daniela Popa, manager de proiect.

Când trebuia să fie gata Centura

Proiectul trebuia finalizat încă din luna august 2012 lucrările au bătut pasul pe loc din diverse motive. Valoarea aferentă proiectului tehnic revizuit este de 63,3 milioane de lei cu TVA.

Lucrările de reabilitare şi modernizare a drumului de centură a municipiului Târgovişte sunt finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR). 

Contractul iniţial a fost semnat în 28 iunie 2009, în urma organizării unei proceduri de achiziţie publică la care au participat 11 firme. Licitaţia a fost câstigată de trei firme, în urma unei asocieri: S.C. Cast S.R.L., S.C. Trans bitum S.R.L şi Carena Spa Impresia di Construzioni.

Valoarea totală a proiectului este de 88,7 milioane lei, dintre care 70,2 milioane de lei sunt nerambursabili. 

Amplul proiect prevede reabilitarea a 13,8 km, pe zonele în care drumul are patru benzi de circulaţie si lăţirea zonelor de drum cu două benzi de circulaţie la patru benzi acolo unde este posibil. 

Străzile vizate sunt Petru Cercel, Laminorului, Calea Campulung, Bd-ul Eroilor, Aleea Sinaia, Aleea Mânăstirea Dealu, Magrini, Cărămidari, Calea Ialomiţei. De asemenea, se are în vedere construcţia de trotuare şi poduri noi şi reabilitarea celor existente. 

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Lucrările la şoseaua de centura a Municipiului Târgovişte întârziate foarte mult

Baronul puilor, acuzat de un director din cadrul Primăriei Târgovişte: "S-au făcut presiuni asupra mea de către domnul Popescu"

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa