ŞANSĂ După aproape un an de baschet, Paul Nica a fost selectat pentru lotul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băiatul de 13 ani din Târgovişte s-a făcut remarcat destul de repede, în ciuda problemelor pe care le-a avut la genunchi.

Paul Nica este elev în clasa a şaptea la Şcoala „Vasile Cârlova” din Târgovişte. Aici talentul lui a fost descoperit de profesorul de sport Ion Grecu. „Mi-a zis că ar fi bine să mă duc la baschet, pentru că sunt înalt. Am urmărit şi la televizor şi am văzut că-mi place. Aşa am început să joc”, povesteşte băiatul, care are 1,90 m înălţime. Acum este elev al Clubului Sportiv Şcolar Târgovişte, unde are antrenamente în fiecare zi, după ore. „Este foarte multă muncă, dar merită. Sunt şi sacrificii. Stai mult plecat, de multe ori a trebuit să lipsesc de la şcoală şi am pierdut anumite lecţii ca să ajung la meciuri”, explică Paul.

„A fost cel mai frumos moment”

Clubul l-a propus pentru selecţia în lotul României la Baschet U14, alături de alţi cinci tineri baschetbalişti. El a fost singurul acceptat. „Am fost într-un program de pregătire, desfăşurat de cei de la Federaţia Română de Baschet. Apoi au fost selecţiile, la Braşov, spre sfârşitul anului trecut. Am fost şase elevi de la club şi am fost singurul selectat. Din 80 câţi am fost, trebuia să rămânem 24”, îşi aminteşte tânărul baschetbalist. „A fost cel mai frumos moment. Mi-am dat seama că nu sunt încă în lot, pentru că mai sunt multe de pregătit, dar m-am simţit bine că după un an am putut să ajung acolo”, mărturiseşte Paul.

Două luni a stat pe tuşă

Din păcate problemele la un picior l-au ţinut un pic pe loc. „Mi-au spus că rămân în atenţia lor să mă vadă la următoarele selecţii, dacă am progresat şi dacă mi-a trecut problema cu piciorul. În februarie încep pregătirile la Bucureşti. Nu mai am nicio problemă la genunchi şi o să mă duc”, spune uşurat băiatul. Problemele cu piciorul au fost declanşate acum doi ani, de la căzătură cu bicicleta. „Atunci mi-a trecut repede, dar am mai căzut la antrenamente. Într-o seară m-a durut piciorul şi am forţat. A doua zi n-am mai putut să îndrept piciorul şi mi-a zis doctorul că am probleme la menisc. Acum sunt bine. M-am ambiţionat să trag şi să recuperez, că am pierdut mult în două luni”, explică Paul.

Baschetbalist şi apoi profesor de sport

Se visează jucător la o echipa importantă. Dar nu vrea să renunţe la şcoală. „Cartea mi se pare foarte importantă. Sportiv o să fiu până la o anumită vârstă. După, îmi trebuie şi un serviciu şi aş vrea să fiu profesor de sport”, mărturiseşte băiatul dinTârgovişte. El este pregătit de două antrenoare, Andra Adiohos şi Gabi Trandafirescu, pe care le apreciază pentru calmul lor. Părinţii îl încurajează de asemenea. „Eu cred că o să fac faţă şi cu şcoala, şi cu sportul. Vreau să fac din baschet o meserie”, este obiectivul elevului.

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
De ce acte ai nevoie ca să votezi la alegerile din Republica Moldova dacă ești în străinătate
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cum evaluează comunitatea de informații intențiile Rusiei în privința incursiunilor în spațiul aerian al Poloniei
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile