Salarii mai mari cu 20% la Primăria Târgovişte în urma noii legi a salarizării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Primarul Târgoviştei, Cristian Stan

Primarul municipiului Târgovişte a declarat că, odată cu apariţia şi aplicarea noii Legi a salarizării, salariile din administraţia publică locală au fost majorate cu 20,1%, fiind eliminate discrepanţele salariale existente până acum în sistem.

„Vreau să menţionez că modul în care am gândit acest proiect de hotărâre vizează pe de-o parte asigurarea unui echilibru între funcţiile din cadrul Aparatului de specialitate al primarului şi din instituţiile subordonate, în sensul că avem o abordare unitară pe principiul o singură subordonare, un singur coeficient, astfel încât funcţionarul public din cadrul Aparatului de specialitate al primarului şi cel dintr-o direcţie subordonată sau poliţistul local să aibă acelaşi coeficient. Pe de altă parte, am încercat să găsim şi un echilibru între ceea ce înseamnă nivelul de salarizare şi anvelopa salarială totală, cu menţinerea însă a respectării celorlalte obligaţii şi celorlalte sarcini care sunt pe bugetul local, rezultând din finanţarea serviciilor publice, finanţarea suficientă a serviciilor publice, a investiţiilor şi să putem să ne permitem noua grilă de salarizare. Ca şi exemple, avem o creştere undeva la 20,1% per total fond de salarii la administraţia publică locală, este vorba de serviciile publice şi de Aparatul de specialitate pentru că sunt şi structuri care intră direct pe coeficientul prevăzut în lege", a explicat primarul.

Cu excepţia a 40 de funcţionari publici ale căror salarii erau peste nivelul de coeficient actual,  iar salariile lor nu se modifică, celelalte salarii din cadrul administraţiei publice locale vizate de actul normativ cresc. 

"Sunt creşteri mai mari pe zona Direcţiei de salubritate, pe zona Direcţiei de administrare a patrimoniului public şi privat şi cu creşteri mai mici pe zona Direcţiei de Asistenţă Socială pentru că exista un nivel al salariilor mai ridicat. Am încercat să nu ne uităm în alte curţi şi în alte grădini, am încercat să ne realizăm anvelopa salarială, plecând de la posibilităţile pe care administraţia publică locală târgovişteană le are în acest moment, cu menţiunea că fixarea salariului la nivel de coeficient va determina o influenţă generală pe grila de salarizare a oricărei creştere a salariului minim pe economie care înseamnă coeficientul 1. Asta înseamnă că în momentul modificării salariului minim pe economie, în funcţie de coeficienţii care există pe grila de salarizare raportat la diferitele funcţii se va produce o modificare imediată a salariilor, coeficienţii rămân aceiaşi, dar salariile vor creşte exponenţial cu creşterea salariului minim pe economie", a spus Stan.

În Primăria Târgovişte există acum 835 de posturi vizate de coeficienţii stabiliţi de noua lege, 376 sunt cu studii superioare şi 459 sunt cu studii medii. 

"Din punctul meu de vedere, este un pas mare înainte în ceea ce înseamnă salarizarea în administraţia publică locală, sigur că nivelul coeficienţilor poate fi schimbat în situaţia în care realitatea o va impune şi sper să avem o profesionalizare a administraţiei publice locale, rezultând dintr-un cuantum al salariilor care zic eu că este de natură să încurajeze într-o anumită măsură încadrarea în structurile administraţiei publice locale, administraţie care pe toate componentele sale are nevoie de personal pregătit, are nevoie de personal instruit care să poată să pună în practică proiecte importante, proiecte de milioane de euro şi care să asigure funcţionarea serviciilor publice care sunt esenţiale pentru gestionarea municipiului Târgovişte”, a mai spus primarul municipiului, Cristian Stan.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente