Risc moderat de avalanşe în munţii Bucegi şi Făgăraş. Salvamontiştii caută o persoană, posibil decedată, suprinsă de o avalanşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii avertizează că riscul de producere de avalanşe este, de duminică până marţi, moderat la peste 1.800 de metri altitudine în munţii Bucegi şi Făgăraş (versantul nordic). Stratul de zăpadă măsoară 65 de centimetri la Vârful Omu şi 65 de centimetri la Bâlea-Lac.

Riscul moderat de avalanşă este de gradul doi pe o scară de la unu la cinci. În zona montană înaltă stratul de zăpadă măsura duminică dimineaţă 65 de centimetri la Vârful Omu şi 44 de centimetri la Bâlea-Lac, din care ultimii 15 centimetri s-au depus în ultimele 24 de ore.

În următoarele două zile, temperaturile vor fi negative, cu temperaturi maxime cuprinse între minus 11 şi minus 6 grade, iar cele minime între minus 14 şi minus 10 grade.

Intensificările vântului au favorizat formarea plăcilor de vânt. Vor fi ninsori temporare, slabe cantitativ, care vor depune un strat nou de până în 10 centimetri.

Potrivit unei informări nivometeorologice transmise duminică de către meteorologi, riscul de avalanşă este moderat la altitudini de peste 1.800 de metri. Sub 1.800 de metri stratul de zăpadă este mic, iar riscul de avalanşă este neînsemnat.

O avalanşă s-a produs, duminică, în Masivul Bucegi, pe Valea Morarului. Primele informaţii arată că un bărbat surprins de avalanşă a murit, salvamontiştii din Buşteni intervenind pentru a afla dacă mai sunt şi alte persoane surprinse de avalanşă.

Un bărbat a murit după ce a fost surprins de o avalanşă, duminică, pe un traseu din Masivul Bucegi, trupul său fiind descoperit de mai mulţi turişti care au încercat să-l resusciteze, însă fără succes. Salvamontiştii au constatat că pe acel traseu există două urme de paşi de om, prin urmare nu exclud posibilitatea unei a doua victime.

Salvamontiştii care au ajuns în apropierea locului unde s-a produs avalanşa susţin că au indicii că sub zăpadă se mai află cel puţin o persoană. Supoziţia lor se bazează pe faptul că în zonă a fost găsită o cască şi alte elemente de echipament care nu aparţin turistului decedat.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare