Programatorul care adună laptopuri pentru copiii nevoiaşi. „Mă angajez să le predau gratis un an cursuri de IT“. Cum puteţi sprijini demersul mărinimos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cursurile au că scop să-i înveţe pe copii tainele programării

Un tânăr programator din Târgovişte a lansat un program special pentru a ajuta 15 copii din clasele a VII-a, a VIII-a, a IX-a să înveţe bazele IT-ului. Daniel Gheorghe a demarat proiectul intitulat „Punked School of Coding” - o iniţiativă care are ca scop să-i înveţe pe copii bazele informaticii, fiind inspirat de programul Toptal denumit „Global Mentor’s Program.”

Din ianuarie 2016, Daniel este membru Toptal – o comunitate exclusivistă, în cadrul căreia activează specialişti de top din toată lumea în dezvoltarea software, design şi finanţe.

"Acum ceva vreme, am fost întrebat dacă vreau să particip la Toptal Global Mentor’s Program. Programul este în fapt un parteneriat între Toptal şi General Assembly prin care specialiştii Toptal oferă training de calitate elevilor din medii defavorizate, care îşi doresc să urmeze o carieră în dezvoltarea software. Angajamentul meu este să învăţ un elev al General Assembly în fiecare săptămână timp de un an. Cele de mai sus, m-au inspirat să duc asta şi mai departe şi să ajut comunitatea din care fac parte cu ceea ce pot – experienţă şi know-how. Zis şi făcut! Printr-o campanie pe Facebook, am început prin a strânge de la diverşi donatori 15 laptopuri, cu scopul de a le dona copiilor care vor participa la cursurile pe care le voi organiza gratuit începând cu luna februarie 2017", a spus Daniel Gheorghe. 

Campania a început în urmă cu două zile şi comunitatea din Târgovişte s-a mobilizat. Astfel, s-au strâns până acum 10 laptopuri.

Cursurile au că scop să-i înveţe pe copii următoarele lucruri: 

-Ce este calculatorul şi cum funcţionează 

-Ce este o reţea de calculatoare şi cum funcţionează 

-Ce este internetul şi cum fuinctioneaza 

-Bazele HTML şi CSS 

-Bazele limbajului JavaScript 

Primul pas către Punked School of Coding  

Desigur, nu pot şi nici nu vreau să fac asta singur pentru că scopul mai mare este să îi stârnesc şi pe alţii să ajute şi ei cum pot. 

Ca să dea un exemplu, Daniel a cumpărat chiar el primul laptop, în valoare de 1.700 de lei - Intel Core i3-5005U, 15.6inch, RAM 4GB, SSD 128GB, Intel HD Graphics 5500, Windows 10, Black.

"Cursurile se vor organiza în weekenduri. Mă angajez să predau gratis aceste cursuri timp de 1 an de zile începând cu luna februarie a anului 2017. E posibil că în unele weekenduri să nu pot să particip, aşa că o să am nevoie de cât mai mult ajutor din partea altor profesori. Mă angajez că în luna ianuarie 2017, să port discuţii cu directorii mai multor şcoli din Târgovişte pentru a găsi o sală de curs. Dacă nu voi găsi nicio sală voi organiza gratuit cursurile la mine la firmă", a mai spus el.

Înscrierile încep pe 9 ianuarie şi se fac prin email la adresa info@codepunker.com de către părinţii copiilor interesaţi. Pentru a fi primiţi la cursuri, copiii vor da un test de logică şi unul de utilizare a calculatorului la care trebuie să obţină notă de trecere. Cursurile vor fi în Târgovişte pentru copiii din Dâmboviţa, nu din altă parte. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța