Prejudiciu uriaş adus statului de o asistentă socială din Moreni, care emitea pe bandă rulantă certificate de handicap nereale, contra unor sume de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DNA au dispus, miercuri, trimiterea în judecată a Mariei Băleanu, fost asistent social principal în cadrul Cabinetului de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă Moreni, judeţul Dâmboviţa, pentru luare de mită, în formă continuată şi abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată.

În perioada 1993-2007, Băleanu Maria, în calitate de asistent social principal în cadrul Cabinetului de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă Moreni, în mod repetat, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu privind încadrarea unei persoane în grad de invaliditate, rezultate din fişa postului, a contribuit la stabilirea unor grade de invaliditate şi la eliberarea deciziilor asupra capacităţii de muncă pentru un număr total de 3030 persoane, potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA.

"Aceste documente au fost eliberate în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, respectiv: prin falsificarea deciziilor asupra capacităţii de muncă, fie prin plăsmuire, fie prin efectuarea de menţiuni nereale în conţinutul acestora; prin emiterea unor decizii asupra capacităţii de muncă în absenţa titularului, în vederea examinării de către medicul expert al asigurărilor sociale ori în lipsa documentelor medicale care să susţină diagnosticul stabilit; prin necomunicarea Casei Judeţene de Pensii Dâmboviţa a listei persoanelor care nu s-au prezentat la termenul de revizuire anual", potrivit documentului DNA.

În document se mai arată că - aceste documente au fost eliberate în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, respectiv :

- prin falsificarea deciziilor asupra capacităţii de muncă, fie prin plăsmuire, fie prin efectuarea de menţiuni nereale în conţinutul acestora,

- prin emiterea unor decizii asupra capacităţii de muncă în absenţa titularului, în vederea examinării de către medicul expert al asigurărilor sociale ori în lipsa documentelor medicale care să susţină diagnosticul stabilit,

- de asemenea, nu s-a comunicat Casei Judeţene de Pensii Dâmboviţa lista persoanelor care nu s-au prezentat la termenul de revizuire anual.

Băleanu Maria a prejudiciat Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa cu suma de 50.532.591 lei, reprezentând plata, pe nedrept, către beneficiari, a unor prestaţii sociale cu titlu de pensie de invaliditate. Băleanu Maria, în mod repetat, a pretins şi primit, de la un număr de 106 persoane, sume de bani şi bunuri în cuantum total de 41.762 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dâmboviţa, cu propunere de confiscare a sumei de 41.762 lei primită de inculpată cu titlu de mită şi de desfiinţare a înscrisurilor falsificate.

Mai multe pentru tine:
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Dotarea Armatei Roșii la 22 iunie 1941, în conformitate cu amintirile mareșalului G. K. Jukov
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Sfințirea de la Catedralei Mântuirii Neamului, dincolo de curtea lăcașului de cult. "Va fi un punct de reper pentru țară și pentru turiști" | REPORTAJ
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
O educatoare din Gorj, prinsă beată la volan, aproape de comă alcoolică