Poliţist local din Târgovişte, surprins de un fotograf amator sforăind în maşina instituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum stă de veghe un poliţist local din Târgovişte FOTO Alexandru Victor

Pădure fără uscături nu există. Aşa se întâmplă şi la Târgovişte, unde un poliţist local nu a înţeles cum trebuie să vegheze la siguranţa cetăţenilor. A fost suprins dormind buştean în maşina instituţiei, într-o parcare din centrul oraşului.


 

Cazul vine după ce în urmă cu două zile, ştirea cu doi colegi ai poliţistului care i-au amendat pe inspectorii ANAF, care au parcat pe locurile destinate persoanelor cu handicap, a făcut înconjurul ţării.

"Conducerea DGAF susţine necondiţionat demersurile organelor de aplicare a legii şi asigură implementarea tuturor măsurilor necesare prevenirii şi combaterii oricăror abateri de la regulile de conduită şi de la prevederile legale în vigoare. Reafirmăm hotărârea DGAF de a menţine un grad ridicat de încredere şi de a respecta standardele de integritate şi corectitudine asumate", mai precizează instituţia.

Acţiunea Venus 

Totul s-a întâmplat marţi, de 1 martie, într-o zonă aglomerată, de lângă Piaţa 1 Mai din Târgovişte. Doi inspectorii ANAF au fost amendaţi Poliţia Locală din Târgovişte pentru parcare în loc nepermis. Martorii la întreaga scenă ne-au spus că inspectorii ANAF scriau o amendă uneia dintre florăresele din piaţă în momentul în care au fost luaţi la întrebări de poliţiştii locali.

Conform legii, parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei şi ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.

"Inspectorii ANAF au afost amendaţi conform legii 448/2006, art. 100, alin. 1, lit. f pentru parcare pe locurile rezervate persoanelor cu handicap. Au fost întocmite două procese verbale şi au fost sancţionaţi contravenţional conform legii", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Târgovişte, Raluca Moldoveanu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”