"Paştele Cailor" are loc în acest weekend, la Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evenimentul se ţine an de an, în comunitatea bulgară din cartierul Matei Voievod. Este un obicei „importat", de sute de ani în urmă, din sudul Dunării

Paştele Cailor" are loc în fiecare an, în prima sâmbătă din Postul Paştelui, în sâmbătă Sfântului Toader, de unde vine şi denumirea de "Tudorita". Este sărbătoarea primăverii, menită să pregătească muncile agricole ale gospodarilor.

Această sărbătoare întăreşte legătură dintre grădinar şi ajutorul de nădejde, calul. În semn de apreciere grădinarul bulgar consideră calul că făcând parte din viaţă şi activitatea lui. Pentru această grădinarul sfinţeşte la biserică animalul, să fie sănătos şi ascultător tot anul. 

Gospodinele din comunitatea bulgară mai pregătesc koncete, figurine dintr-un aluat special ce reprezintă calul şi merg cu ele dimineaţă la biserică pentru a fi sfinţite. 

  

La ieşirea din biserică preotul sfinţeşte grădinarul şi calul, iar femeile împart konceta. Grădinarul rupe konceta în două părţi egale, o jumătate o mănâncă el, o jumătate o da calului. 

Ritual unic în România 

Evenimentul se ţine an de an, în comunitatea bulgară din cartierul Matei Voievod. Este un obicei „importat", de sute de ani în urmă, din sudul Dunării. 

Pe bulgăreşte se spune la sărbătoarea asta - „Konski Velikden", însă traducerea „liberă", în limba română este Paştele Cailor. Comunitatea bulgarilor din Târgovişte numără peste 2500 de membri şi are o istorie care începe din 1851. În această comunitate sunt vreo 200 de cai, cel mult 40 sunt înscrişi la întrecere, în fiecare an. Muncile câmpului vor fi repetate pe „scena" din inima cartierului bulgăresc, chiar în faţa căminului cultural.

CITEŞTE ŞI:

FOTO „Paştele Cailor“, sărbătoarea de binecuvântare a cailor care trudesc pământul

Mai multe pentru tine:
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa