Orchestra Simfonică „Muntenia” a pregătit spectacolul „Simfonii de toamnă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centru Judeţean de Cultură Dâmboviţa, vă invită să celebraţi toamna, prin intermediul muzicii. La începutul unei noi stagiuni, Orchestra Simfonică „Muntenia”, dirijată de maestrul Daniel Jinga, a pus în scenă spectacolul „Simfonii de toamnă”, care se va desfăşura pe data de 30 octombrie, de la ora 18:00, la Muzeul de Istorie din Târgovişte.

Invitaţi speciali vor fi soprana Irina Baiant şi tenorul Liviu Indricău. 

Din program vor face parte lucrări simfonice, lied-uri, arii de operetă şi musical, tema principală fiind, potrivit maestrului Jinga ”toamna cu tot arsenalul ei de nostalgie şi melancolie, stări transmise prin muzica marilor compozitori, fie că vorbim de muzică programatică sau de lucrări care prin energia transmisă, se situeaza in spatiul amurgului şi romantismului specific anotimpului."

Biletele se găsesc la sediul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, în fiecare zi de luni până vineri, între orele 8:00 – 16:00.

Preţul unui bilet cu valoare întreagă este de 15 lei, biletul cu valoare redusă costă 10 lei, iar biletele pentru grupuri au preţul de 5 lei. De bilete cu valoare redusă beneficiază elevii, studenţii şi pensionarii.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie