Necazul prin care a trecut un cunoscut scriitor după tragedia de la Crevedia. A pierdut peste 3.500 de cărți

0
Publicat:

Opt case au fost distruse complet și alte 11 au fost serios afectate de exploziile din Crevedia. Mulți localnici și-au pierdut în incendii toată averea acumulată într-o viață.

Constantin Gavrilescu, scriitor. FOTO Antena 3

Printre ei se află și Constantin Gavrilescu, scriitor. De fel din Salonta, județul Bihor, bărbatul este membru AGIR, oficial din 2016. Părinții săi (tatăl a fost ofițer, iar mama a fost învățătoare), i-au lăsat o moștenire pe care a îmbogățit-o în ultimii ani.

El a povestit la Antena 3 că a rămas fără marea sa avere, casa părintească şi o bibliotecă în care avea 3.500 de cărţi.

Asta a fost casa mea. Ce a mai rămas din ea. Vreau să mi se asigure nivelul pe care, părinţii mei, o viaţă, mi l-au creat şi pe care eu l-am continuat. Patronul, Ionuţ, a fost la mine în casă şi ştie foarte bine în ce condiţii trăiam, cine eram şi mai ales marea mea avere: o bibliotecă de peste 3.500 de volume. Toate sunt scrum acum. Aud o versiune care mă îngrozeşte. Am vorbit şi cu primarul acum. Cu containere. Să stea ei în containere! Ei să stea! Mie să îmi asigure nivelul la care am fost”, a declarat Constantin Gavrilescu, bărbatul din Crevedia rămas fără casă în urma tragediei.

Sâmbătă, 2 septembrie, se împlinește o săptămână de la producerea exploziilor de la Crevedia, acolo unde au murit, până acum, trei persoane, iar alte 56 au fost rănite.

Mulți dintre arși se află încă în spitalele din țară și străinătate în stare gravă. România a activat Mecanismul European de Protecție Civilă pentru transferul victimelor în spitalele occidentale care s-au oferit să le primească. Belgia, Italia, Norvegia, Germania și Bulgaria au fost primele care s-au oferit să-i ajute pe pompierii români aflați în stare gravă.

Spre deosebire de incendiul de la Colectiv, de data aceasta autoritățile au declarat încă de la început că vor cere sprijin statelor UE. Primii pacienți au ajuns deja la Bruxelles și la Milano cu două aeronave militare.

Patru anchete sunt derulate, în acest moment, de instituții diferite ale statului, dar nu a fost indicat niciun suspect, la o săptămână de la exploziile devastatoare de la Crevedia, produse la 26 august.  

Singurul martor important de până acum, susțin anchetatorii, ar fi unul dintre șoferii firmei care se afla în seara fatidică în curtea platformei GPL. Acesta ar fi povestit că ar fi văzut foc sub una dintre cisterne.

Imediat după înlăturarea pericolului cauzat de o cisternă fisurată, anchetatorii au reușit să ajungă fix în centrul parcării unde au avut loc exploziile de la depozitul ilegal de GPL. Ancheta va fi, însă, una anevoioasă, pentru că focul a distrus totul pe o rază de câteva sute de metri.

În căutare de probe, peste 100 de jandarmi au perit câmpurile din zonă, dar fără vreo izbândă notabilă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi