Muncitor strivit de un utilaj la un abator din Dâmbovița. Victima a murit

0
Publicat:

Un bărbat din Dâmboviţa a murit strivit într-un utilaj la o firmă de procesare a cărnii. Accidentul de muncă a avut loc vineri, în localitatea Niculești.

Accident de muncă FOTO Shutterstock

Potrivit ISU Dâmboviţa, este vorba despre un operator economic din comuna Niculești având ca obiect de activitate producția si conservarea cărnii.

Am fost solicitaţi să intervenim pentru salvarea unei persoane la un operator economic în comuna Niculeşti. La locul evenimentului, echipajele de intervenţie au găsit o persoană prinsă într-un utilaj, inconştientă. S-au executat manevre de resuscitare, dar, din nefericire, persoana nu a răspuns manevrelor de resuscitare, aceasta fiind declarată decedată de către echipajul de pe ambulanţă”, au precizat reprezentanţii ISU Dâmboviţa.

La faţa locului s-a acţionat cu o autospecială de intervenţie, un echipaj SMURD şi o ambulanţă. „Poliţiştii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului”, anunţă IPJ Dâmboviţa.

Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului.

Accident grav de muncă la Rondocarton Târgovişte 

În urmă cu cinci ani, un tânăr de 22 de ani, angajat al societăţii Rondocarton Târgovişte, a ajuns în stare gravă al Spitalul Judeţeande Urgenţă din Târgovişte, în urma unui accident de muncă.

Poliţia Muncipiului Târgovişte a fost sesizată că un tânăr de 22 de ani a fost prins între rolele unui utilaj de producţie. Acesta s-ar fi urcat pe utilaj pentru a-l manevra, timp în care maşinăria a fost pornită de un alt angajat, care nu îl văzuse pe tânăr. 

Bărbatul a fost rănit în zona abdominală şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte. Acesta a fost operat de urgenţă pentru a-i fi cusută ruptura de ficat suferită. 

În cauză, poliţiştii târgovişteni au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi pentru nerespectarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă.

Inspectorul-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmboviţa, Marius Lixandru, a precizat, la vremea respectivă, că, potrivit legii, dacă accidentul de muncă nu se soldează cu decesul angajatului, cercetarea o va face angajatorul, iar ITM Dâmboviţa doar va aviza cercetarea.  

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate