Joaca de-a turismul. Transbucegi, blocat de IPJ Dâmboviţa, deblocat de Consiliul Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Dâmboviţa se joacă de-a turismul. Drumul asfaltat pe Dichiu DJ713 a fost blocat de autorităţile judeţene pe motiv că nu este terminat şi că porţiunile unde drumul sunt un pericol pentru turişti. Iniţiativa a aparţinut IPJ Dâmboviţa şi IPJ Prahova.

Transbucegi sau "Drumul Babelor" se intinde pe o lungime de 20 de km, din care 17 sunt asfaltati. Soseaua ofera peisaje spectaculoase îi duce pe turişti aproape de Sfinxul si Babele, la 2000 de metri altitudine.

După protestul pe Facebook al internauţilor, şeful CJ Dâmboviţa a deblocat drumul şi l-a redat turiştilor, chiar dacă acesta, pe hârtie nu este terminat.

Reabilitarea DJ 713 Sinaia – Cabana Cuibul Dorului – Şaua Dichiului – Cabana Babele, a început în septembrie 2010, printr-o colaborare între Dâmboviţa şi Prahova şi are termen de finalizare 3 ani, numai că lucrările au fost mult întârziate.

Valoarea totală a investiţiei pe drumul din munte se ridică la peste 50 de milioane de lei. Din această sumă, contribuţia CJ Damboviţa se ridica la 31.600.000 de lei,  ceea ce reprezintă 62%, iar CJ Prahova vine cu  aproape 19.400.000 de lei, adică 38%. DJ 713 are o lungime de 16 km, iar în Dâmboviţa sunt 10 km. Drumului Judeţean 713 mai este cunoscut şi sub numele de “Drumul Babelor.

"Situatia cu bariera a fost generata de firma care lucreaza la asfaltarea drumului din munte si Politia Judetului Dambovita, care fara o consultare a administratorului drumului, din proprie initiativa a dispus montarea unor bariere", a spus Adrian Tutuianu, presedintele Consiliului Judetean Dâmbovita.

"Vom verifica aceasta artera sub aspectul deficientelor de semnalizare sau ale carosabilului si vom stabili daca va fi repus in drepturile sale", a explicat Ion Niculae, seful Politiei Rutiere Dambovita pentru Stirile Pro Tv.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată