Intersecţia groazei. Mamă şi copil, proiectaţi prin geamul maşinii după impactul cu un TIR - VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un alt accident grav a avut loc în intersecţia de la Nisipuri. De data aceasta, evenimentul a avut loc duminică, în intersecţia groazei, de pe DN 72. Un copil de numai un an şi jumătate şi mama acestuia au fost proiectaţi prin geam, după ce, maşina în care se aflau s-a izbit de un tir.

Toată scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere. Accidentul s-a petrecut într-una dintre cele mai periculoase intersecţii din Dâmboviţa, intersecţia de la Nisipuri, care leagă DN 72 cu DJ 702B. 

Pe imagini se vede cum maşina de culoare închisă opreşte la semnul stop şi apoi îşi continuă drumul, fără să observe autoturismul care venea de pe drumul cu prioritate. 

Maşina care circulă regulamentar a încercat să evite impactul şi, după ce a şters uşor bara din faţă a maşinii care a ieşit fără să se asigure, s-au izbit de un TIR care venea din sens opus. În momentul impactului se vede cum mama şi copilul sunt proiectaţi în afara maşinii.

Atât mama, cât şi copilul de un an şi jumătate de aflau pe bancheta din spate, fără să fie protejaţi nici de scaunul special pentru copii şi nici de centurile de siguranţă.

Cele trei persoane aflate în autoturism au ajuns la spital. Din fericire, atât copilul, cât şi mama au scăpat cu răni care nu le-au pus viaţa în pericol. Copilul a scăpat doar cu o fractură la picior şi o lovitură la cap, iar mama cu răni uşoare.

Poliţiştii au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului. Cel mai probabil vor fi traşi la răspundere şi părinţii copilului care erau obligaţi să îl transporte numai în scaunul special.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate