Încondeiat ouă şi pictură icoane pe sticlă, dar şi atelier de cusături şi lecţii de pian, la Centrul de Cultură în „Săptămâna Altfel”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa va desfăşura, în săptămâna 15-19 aprilie 2019, programul cultural educaţional „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, o săptămână dedicată activităţilor extracurriculare, program ce a ajuns anul acesta la cea de-a VII-a ediţie.

„Prin activităţile propuse, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa vine cu o alternativă specială la disciplinele obligatorii cuprinse în programele învăţământului preuniversitar.

Astfel, prin intermediul meşteşugurilor tradiţionale, se doreşte promovarea frumuseţii artei populare româneşti, precum şi interdisciplinaritatea ca mijloc de dezvoltare şi stimulare a creativităţii elevilor”, se arată într-un comunicat al Centrului de Cultură.

Elevii sunt aşteptaţi cu ateliere de încondeiat ouă şi pictură icoane pe sticlă, dar şi atelier de cusături, micul artizan, modelaj sau lecţii de pian.

„Pentru înscrieri, cadrele didactice vor face programările telefonic la unul din următoarele numere de telefon: 0721327910 şi 0737572449. Taxa de participare este de 10 lei/copil, indiferent de numărul de ateliere pentru care se optează”, se mai arată în document. 

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată