FOTO Un tânăr din Doiceşti s-a apărat cu pistolul de rivalii de-o viaţă. Vecinii, speriaţi: „Copilul meu era între gloanţe acolo”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Am văzut că a tras cu pistolul după ei. Nu a ţinut cont nici de copii, nici de lume”. Este declaraţia unui localnici din Doiceşti, la scurt timp după ce un tânăr de 29 de ani a tras trei focuri de armă pentru că se simţea ameninţat de alţi tineri, care spune el, acum doi ani au intrat peste el în casă şi l-au bătut.


Ionuţ Oană, cel care a tras cu pistolul cu bile de cauciuc spune că la scurt timp după ce a ieşit din bloc, mai mulţi indivizi periculoşi care l-au încolţit.

M-au încolţit când veneam înspre casă şi am scos pistolul, am tras în sus două sau trei focuri, nu mai ţin minte, ca să îi sperii să pot să fug de ei. Sunt periculoşi. Au intrat peste mine în casă şi m-au bătut. Am depus plângere la poliţie şi de atunci mă tot ameninţă că mă omoară dacă nu mi-o retrag”, spune Ionuţ.

Concubina sa spune că abia când a început să tragă a putut scăpa de agresori. „Abia, abia a putut să scape. Dacă puneau mîna pe el îl nenoroceau. Îl ameninţase în nenumărate rânduri că îl taie, îl omoară şi îl lasă în căruţ cu rotile şi câte şi mai câte”a spus fata. 

Locatarii, îngroziţi

Locatarii care au asistat la întreaga scenă sunt îngroziţi şi spun că se simt în pericol atât ei, cât şi copiii lor, dacă „derbedeii” îşi rezolvă problemele cu pistolul.

„Eu nu pot să mai stau pe lângă el că mă împuşcă pe la spate. E inadmisibil să tragi într-un loc unde sunt zeci de adulţi, zeci de copii”, ne-a spus Ion Căpuşă.

Am văzut decât că a tras cu pistolul după ei. Nu a ţinut cont nici de copii, nici de lume. A tras înspre ei, trei focuri”, ne-a povestit Viorel Necula.

Totul s-a întâmplat la câţiva paşi de căminul cultural din localitate, loc unde se adună în fiecare seară, foarte multă lume.

Copilul meu era între gloanţe acolo.  A tras aici pe şosea între noi, între lume. Nu a venit nicio maşină de poliţie. Când se joacă cei mici cu mingea şi o dau în grădina cuiva, vine poliţia, dar când se trage cu pistolul, nu mai vine nimeni”, merturiseşte îngrozită o mămică.

Se pare că nu este prima dată când tânărul de 30 de ani a folosit arma în public. Un bătrân spune că a fost şi el ţinta „pistolarului”.  „A tras o dată şi după mine, dar nu m-a nimerit”.

„Din primele verificări, se pare că una dintre persoane, în vârstă  de 29 de ani, a executat trei focuri în plan vertical cu un pistol cu bile de cauciuc”, a declarat agent Raluca Florescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.

Poliţia a deschis o anchetă pentru stabili cum s-a petrecut totul. Dacă se va dovedi că tânărul de 29 de ani a folosit pistolul fără discernământ, va fi amendat şi va rămâne şi fără armă.

Mai multe pentru tine:
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri