“Festivalul cerului în imagini”
0Timp de două zile, Muzeul de Istorie găzduieşte a VI-a ediţie a Concursului Naţional de Astrofotografie. Acest eveniment cuprinde o serie de manifestări la care sunt invitaţi toţi târgoviştenii pasionaţi de astronomie. Expoziţie internaţională şi minifestival de film astrofotografic, muzica astrofolk şi cursuri gratuite de astronomie sunt doar o parte din acţiunile pregătite de SARM pentru dâmboviţeni. “Prima editie a avut loc în anul 2000 şi a devenit de-a lungul timpului un mediu de formare a tinerilor prin cursuri şi ateliere de lucru susţinute de cei mai buni astrofotografi din ţară. În concurs au fost înscrise 160 de lucrări realizate în România, Franţa, Ungaria, Italia, Grecia, Norvegia, Rusia, Maroc, Chile şi Insulele Canare”, declară Valentin Grigore, preşedinte SARM. Concursul este destinat tinerilor cu vârsta între 17 şi 35 de ani şi cuprinde patru secţiuni de fotografie, tehnică, artistică, atmosferică şi montaj.